CTP, cel mai mare dezvoltator, proprietar și operator listat din Europa pe segmentul proprietăților industriale și logistice, în funcție de suprafața închiriabilă brută (GLA), a anunțat finalizarea
Luna octombrie a fost una favorabilă pentru piața imobiliară din România, înregistrându-se o creștere a numărului de tranzacții față de luna precedentă. Această evoluție confirmă faptul că tot mai
UniCredit Bank este prezent în cadrul ediției de toamnă a Târgului Național Imobiliar (TNI) & ZEB EXPO, reafirmându-și angajamentul de a susține clienții în procesul de achiziție a unei
● Bucureștiul e liderul pieței: 4.700 de tranzacții (+15%), de trei ori peste media națională● Constanța a depășit Clujul la numărul de tranzacții și a devenit a doua piață imobiliară a țării●
Piața imobiliară din România a încheiat anul 2025 cu un nivel ridicat de activitate, contrar sezonalității specifice lunilor de iarnă. Potrivit datelor oficiale publicate de Agenția Națională de
Exim Banca Românească a lansat oferta promoțională Casa A+, soluție de finanțare ipotecară cu dobândă fixă de 4,99% în primii 3 ani, ulterior variabilă, care încurajează investițiile în locuințe
Cortina creează mai mult decât proiecte rezidențiale – stabilește noi repere pe piață.Te așteptăm sâmbătă, 27 septembrie, de la ora 16:00, la standul Cortina, Sala Brătianu, Palatul
Într-un context economic în care accesul la finanțare joacă un rol esențial în decizia de achiziție a unei locuințe, piața creditelor din România continuă să se adapteze cerințelor unei generații
București a înregistrat în decembrie 2025 cea mai mare creștere a prețului mediu pentru apartamente dintre marile orașe ale României (+20%), iar Capitala a fost urmată de Craiova (creștere cu 19%)
În perioada 26-28 septembrie 2025, la Palatul Parlamentului, s-a desfășurat ediția de toamnă a Târgului Național Imobiliar TNI, în parteneriat cu ZEB EXPO. Evenimentul a reunit companii importante
Grupul de companii Siena, Unik și Ananda Residence, reunite sub brandul ANANDA, a livrat în Sudul regiunii București – Ilfov peste 3.300 de locuințe în ultimii 7 aniValoarea totală a unităților
În perioada 26–28 septembrie 2025, la Palatul Parlamentului, EMAX Real Estate Dubai participă la Târgul Național Imobiliar (TNI), cel mai important eveniment de profil din România, unde va prezenta
Sectorul construcțiilor din România a continuat evoluția pozitivă pe parcursul anului 2025, confirmând relansarea investițiilor și dinamica accentuată a pieței imobiliare. Potrivit Agerpres, care
În perioada 26–28 septembrie 2025, Compania Municipală Termoenergetica București S.A. a participat la Târgul Național Imobiliar (TNI), desfășurat la Palatul Parlamentului, un eveniment de referință
Best Expert Imobiliare este prezent la TNI în acest weekend, gata să te ajute să faci cea mai bună alegere in materie de achizitii imobiliare.La Best Expert, obiectul nostru principal de
Patria Bank participă la Târgul Național Imobiliar, eveniment important pentru piața imobiliară din România ce are loc în perioada 26-28 septembrie la Palatul Parlamentului. În cadrul târgului
În 2026, piața imobiliară intră într-o etapă de maturizare, cumpărătorii analizează mai atent opțiunile disponibile, iar sustenabilitatea nu mai este un trend, ci un criteriu de decizie. În acest
Câmpina Residence propune un proiect imobiliar cu 40 de apartamente premium, disponibile în variante de una, două, trei sau patru camere. În completarea acestora, proiectul include 4 spații
Compania La Fântâna, un lider național în soluții și servicii de accesibilizare și îmbunătățire a calității apei, participă la TNI cu noul său showroom mobil, dedicat prezentării familiei de
Dacă visezi la o locuință în București care îmbină confortul urban cu atmosfera relaxantă a naturii, InPark Residence este alegerea ideală. Situat în zona Tineretului, ansamblul rezidențial este
Felul în care se dezvoltă și se tranzacționează locuințele va fi schimbat de noile prevederi aduse de Legea Nordis, intrată în vigoare de luni, 8 decembrie, odată cu publicarea sa în Monitorul
Cu o istorie de peste 160 de ani și o misiune asumată de a rămâne aproape de oameni și de planurile lor, CEC Bank continuă să ofere soluții financiare sigure, accesibile și adaptate ritmului actual
Situat pe Drumul Gura Căliței nr. 79, în Sector 3 – zona Theodor Pallady, SYA Towers este un ansamblu rezidențial modern, poziționat într-una dintre cele mai dinamice și în dezvoltare zone din
Mulți dintre noi nu realizăm că materialele convenționale din construcții pot conține aditivi chimici care influențează negativ calitatea aerului din casă. Folosind materialele de construcție
Prețurile apartamentelor din marile orașe, cumulate pentru locuințele noi și vechi, au crescut în medie cu 15% comparativ cu anul trecut, conform prețurilor medii din anunțurile publicate
Patria Bank este o bancă românească cu o tradiție solidă și o viziune orientată spre inovare și client. Misiunea noastră este să oferim soluții financiare adaptate nevoilor fiecărui client
Imobiliare.ro Finance te așteaptă la TNI - Târgul Național Imobiliar, unul dintre cele mai mari și importante târguri imobiliare din România, pentru a-ți oferi soluții de finanțare personalizate
Un nou proiect rezidențial prinde viață în inima orașului: “Poem by Minulescu” și poate fi descoperit în cadrul Târgului Național Imobiliar TNI ce are loc în perioada 26-28 septembrie la Palatul
Emax Real Estate s-a impus în ultimii ani ca una dintre agențiile de referință pentru investiții internaționale, cu focus pe piețele cu o creștere accelerată. Cu o prezență solidă pe piața
Suntem echipa EduCEV, Viorella si Cristian RADU, iar împreună avem o viziune în lumea construcțiilor: să construim case eficiente energetic, personalizate, la cheie într-un mod profesionist
Câmpina Residence – un proiect premium dezvoltat cu responsabilitateCâmpina Residence este un proiect rezidential ce aduce pe piață apartamente premium, create pentru cei care apreciază calitatea
rentnbuy.com este platforma proptech românească ce conectează direct chiriașii și proprietarii, fără agenți imobiliari și fără comisioane. Compania a atras o investiție pre-seed la o evaluare de
Există locuri în care natura îți devine vecin de perete, o privești pe geam și o simți când ieși în curte. Acesta este eForest, un ansamblu rezidențial crescut între două păduri, ca o punte
TMC Vision & Building, dezvoltator cu peste 15 ani de experienta in constructii prezinta la editia de toamna a Targului National Imobiliar din 26-28 septembrie ansamblul rezidentialTMC
La Târgul Național Imobiliar TNI & ZEB EXPO, între 26-28 septembrie, la Palatul Parlamentului, echipa Banca Transilvania te așteaptă să afli cum poți trece de la „poate” la „gata
When design meets humanityELITE INTERIORS vine la TNI nu doar ca expozant, ci ca reprezentant al unui design responsabil, dincolo de frumos. Ei cred cu tărie că spațiile nu sunt doar decoruri, ci
La AlumGates, inovația nu este doar o promisiune, ci un mod de a face lucrurile diferit, mai bine, mai eficient și mai spectaculos. Cu o experiență de 10 ani și peste 1200 de proiecte finalizate
Achiziția unei locuințe este unul dintre cele mai importante momente din viață. Emoția deciziilor și complexitatea etapelor pot părea uneori copleșitoare. Green Credit este alături de tine la
Camera Notarilor Publici București a confirmat prezența în cadrul Târgului Național Imobiliar (TNI), desfășurat în perioada 26-28 septembrie, la Palatul Parlamentului.Pentru notari, prezența la
Organizatorii Târgului Național Imobiliar TNI & ZEB EXPO sunt încântați să anunțe un nou parteneriat cu Sunhome, lider global în sisteme energetice inteligente pentru locuințe, aducând
- Eko Group alături de TNI & ZEB EXPO la ediția din 26-28 septembrie
- Imopedia.ro aduce litoralul Greciei și Bulgariei la Târgul Național Imobiliar din București
- Ediție Specială de Toamnă: Târgul Național Imobiliar – TNI & ZEB EXPO
- Cortina Park, cel mai nou proiect Eden Capital Development, prezent la Târgul Național Imobiliar (26-28 septembrie 2025)
- Soluții și surse de finanțare imobiliară record la TNI!
- Locuința perfectă are nevoie de un plan financiar pe măsură. Descoperă soluțiile The Money Advisor la TNI
- TMC Binelui Park participă la TNI: Profită de prețuri promoționale și voucher cadou de 2.000EUR
- Energie inteligenta, oriunde si oricand – Descopera Centrala Fotovoltaica 3-in-1 la TNI & ZEB EXPO
- VIVACITY Residence Pipera te așteaptă la Târgul Național Imobiliar – ediția de toamnă 2025 cu oferte exclusive!
- Toamna asta pune-ți economiile la treabă: Exim Banca Românească menține dobânzile atractive la depozitele în lei și euro
