Lucrări de desființare, precum și lucrări de construcții inginerești vor începe în cadrul unui mare proiect de infrastructură transport. Valoarea lucrărilor ce vor fi executate în această etapă
Noi spații pentru producția materialelor de construcții urmează să fie edificate în incinta unei fabrici din țara noastră. Pentru a elibera terenul pe care vor fi construite noile spații vor fi
Edificarea unei noi unități comerciale este prevăzută într-o localitate din apropierea unui municipiu din țară. Acest nou proiect de dezvoltare imobiliară parcurge ultima etapă dinaintea obținerii
Este în pregătire demararea unei noi etape de dezvoltare a unui ansamblu industrial din apropierea Capitalei. În această fază este prevăzută construirea a șase hale cu spații de depozitare și
Realizarea unei hale de depozitare, în apropierea municipiului București, figurează pe lista de investiții a unui antreprenor local. Documentația elaborată în acest sens prevede realizarea unei
Antreprenori locali au pregătit proiecte de dezvoltare a unor spații industriale, necesare pentru dezvoltarea afacerilor pe care le dețin. Una dintre documentațiile noilor proiecte prevede
Urmează să fie atribuite lucrări rutiere în cadrul unei proceduri de achiziție publică, lansată în august anul acesta și estimată să fie finalizată anul viitor. Finanțarea acestor lucrări va fi
Un nou parc fotovoltaic urmează să fie înființat în țară. Componentele viitoarei unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile vor fi amplasate pe un teren a cărui suprafață
Echipele Construcții Erbașu continuă lucrările la toate cele patru corpuri principale ale viitorului Spital Județean de Urgență Giurgiu.În prezent, se află în execuție radierul, structurile
Pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Complexului Sportiv din Oradea, proiect derulat de Compania Națională de Investiții (CNI), a fost depusă o adevărată avalanșă de
Un campus finanțat din PNRR care urma să fie construit în județul Vrancea a fost ”eliminat de la finanțarea PNRR în mod discreționar de către Ministerul Educației”, potrivit reprezentanților
Construcțiile din zona euro continuă să scadă pe fondul reducerii comenzilor și locurilor de muncă, relatează Finimize. Activitatea din construcții în zona euro a scăzut din nou luna trecută, cu
Comisia Europeană a propus un tarif de 50% pentru importurile globale de oțel care depășesc nivelurile cotelor stabilite pe baza anului 2013, conform Scan X.Măsura urmărește protejarea
Au fost depuse ofertele în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări rutiere a cărui valoare totală este estimată la un maxim de 30 milioane de
O clădire de dimensiuni reduse ce va adăposti un hotel de 4 stele, precum și una pentru centru SPA și sală multifuncțională pentru conferințe și evenimente, urmează să fie construite într-o zonă
Clădiri cu 11 și 16 niveluri sunt prevăzute să fie edificate în cadrul unui nou complex imobiliar din București, pe terenul deținut de investitori străini. Corpurile propuse vor cuprinde locuințe
Este în pregătire proiectul de dezvoltare imobiliară ce vizează realizarea unui ansamblu format din cinci corpuri de clădire principale, cu diverse funcțiuni. De asemenea, este prevăzută și
Compania de construcții Concelex a demarat lucrările pentru două cămine universitare în comuna Ghiroda, județul Timiș, destinate studenților Universității de Vest din Timișoara (UVT).Proiectele
Primăria Sectorului 4 a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) anunțul pentru un acord-cadru cu o durată de patru ani, care vizează extinderea, consolidarea, modernizarea și
Contractul pentru execuția de lucrări rutiere, a cărui valoare totală este estimată la aproape 69 de milioane de euro, a atras un număr mare de oferte în cadrul procedurii de achiziție publică
Potrivit companiei de consultanță imobiliară RE/MAX România, ultimul trimestru al anului 2025 va continua dinamica ascendentă a pieței imobiliare, după ce primele opt luni au adus creșteri
O nouă clădire cu funcțiune comercială urmează să fie edificată într-unul din marile municipii din țară. Investiția prevede și realizarea altor obiective, precum: amenajări exterioare, post trafo
Cătălin Vișan, Director General Adjunct, ConcelexConcelex, companie aflată în topul constructorilor din România, demarează lucrările pentru două cămine universitare în Comuna Ghiroda, județul
Un nou proiect de investiții, propus să fie realizat în țara noastră pe piața energiei din surse regenerabile, este pe cale să obțină autorizația de construire. Acesta vizează înființarea unei
Întrucât a fost sistată depunerea facturilor pentru proiectele derulate prin programul „Anghel Saligny”, Consiliul Judeţean Braşov a anunțat va continua din fonduri proprii proiectele de
Programul Național pentru Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS) se confruntă cu un volum de cereri mult mai mare decât poate acoperi.PNIIUS a fost lansat ca un program
Un nou regulament a fost propus pentru avizarea activității de exploatare a contoarelor individuale de energie termică destinate măsurării directe a consumului de energie termică.Acestea vor fi
Lemnul poate fi făcut veni mai rezistent prin adăugarea unui compus de fier, ceea ce ar putea schimba viitorul construcțiilor, au descoperit Cercetătorii de la Florida Atlantic University, potrivit
Premierul Ilie BolojanPremierul Ilie Bolojan a subliniat că prioritatea imediată a Guvernului este menținerea echilibrului bugetar. Trebuie să „ne încasăm veniturile și să limităm cheltuielile de
Comisia Europeană a lansat o consultare publică privind revizuirea normelor privind ajutoarele de stat, pentru a permite țărilor UE să sprijine locuințele la prețuri accesibile într-un mod mai
Un nou pod peste râul Bistrița în județul Bacău ar urma să fie construit pentru a lega municipiul Bacău de Autostrada A7 si Letea Veche, a anunțat Dragoș Benea, președintele PSD Bacău.Proiectul
Locuințe colective și spații comerciale sunt prevăzute să fie realizate în blocuri cu 14 niveluri dintr-un nou complex imobiliar. De asemenea, vor fi executate lucrări pentru asigurarea
Afacerile din comerțul cu amănuntul s-au restrâns după creșterea TVA începând cu 1 august, fiind mai mici atât față de luna iulie, cât și față de august anul trecut.Scăderea față de august
CECCAR aduce la aceeași masă lideri internaționali, experți români, instituții și autorități pentru a contura viitorul economiei în contextul în care profesia contabilă se transformă
Două proiecte de dezvoltare imobiliară, propuse să fie realizate într-o zonă turistică, au ajuns în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Documentațiile proiectelor prevăd
Contractul de lucrări de construcții, cu valoarea totală estimată la un maxim de 99 milioane de euro, a atras un număr foarte mare de oferte. Durata contractului este de trei ani, iar finanțarea va
Proiectul de dezvoltare imobiliară, promovat de un mare distribuitor, vizează construirea de clădiri cu funcțiuni rezidențială și comercială, precum și modificarea și extinderea unor corpuri de
O nouă celulă va fi deschisă în incinta unui depozit pentru deșeuri menajere și industriale. Pentru noua celulă este prevăzută o suprafață construită ce depășește 3,5 hectare. Acest proiect
WDP lansează dezvoltarea unui centru de distribuție de aproximativ 32.000 mp în WDP Park București – Ștefănești pentru FAN Courier Group, unul dintre principalii operatori de curierat și logistică
Doar patru municipii din țară pun în aplicare reglementările privind emiterea avizelor pentru lucrări de construcții de către o Comisie Unică, arată că un raport al Consiliului Concurenței.Deși
- Fonduri europene pentru monitorizarea proiectelor de infrastructura din PT 2021-2027
- ANAP propune solutii pentru cresterea achizitiilor publice responsabile
- Un proiect rutier de circa 90 mil euro va conecta trei judete
- Concurenta dispare din achizitiile publice: Autoritatile si firmele reclama bariere majore
- Finantare de peste 11 mil euro, pentru reabilitarea a doua cladiri
- Ce-i asteapta pe constructori: Fara contracte noi, iar la cele incepute pot lucra oricand din bani proprii
- Cine ramane castigatorul unui contract rutier de circa 17 mil euro
- Cine oferteaza pentru un contract de circa 18 mil euro
- Unitate medicala noua, in reteaua unui mare operator
- Va fi continuata licitatia declarata initial anulata, pentru un contract de peste 43 mil euro


