Hubix și Nexo Group investesc 20 de milioane de euro în proiectul rezidențial Abito Pipera

Hubix și Nexo Group investesc 20 de milioane de euro în proiectul rezidențial Abito Pipera

Hubix, companie românească de investiții și management imobiliar, a semnat un parteneriat cu Nexo Group pentru dezvoltarea proiectului rezidențial Abito Pipera, situat în nordul Bucureștiului.

Valoarea de dezvoltare a acestui ansamblu este estimată la 28 de milioane de euro. Proiectul va include 150 de apartamente, spații comerciale, 198 de locuri de parcare, precum și funcțiuni comunitare și zone verzi.

În cadrul acestei colaborări, Nexo Group coordonează execuția, dezvoltarea și componenta tehnică, în timp ce Hubix acționează ca partener investițional, fiind responsabilă de structurarea capitalului și guvernanța financiară.

Zona Pipera a înregistrat o tranziție rapidă de la un pol exclusiv de birouri la una dintre cele mai dinamice piețe rezidențiale, cererea fiind susținută de proximitatea față de centrele de business din Aviației și Floreasca.

Abito Pipera este proiectat conform standardelor de eficiență energetică nZEB. Fiecare unitate locativă va fi dotată cu pompă de căldură individuală, încălzire în pardoseală și sistem de răcire prin ventiloconvectoare.

Citește mai mult pe REAL ESTATE MAGAZINE:

https://realestatemagazine.ro/2026/06/hubix-si-nexo-group-investesc-20-de-milioane-de-euro-in-proiectul-rezidential-abito-pipera/