În luna iunie 2024 au fost vândute, la nivelul întregii țări, cu 2.117 mai multe imobile față de luna mai, ajungându-se la un total de 45.718 de proprietăți tranzacționate. Acest număr este cu 1.299 mai mare față de perioada similară a anului 2023, conform datelor furnizate de Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în București – 9.062, Ilfov – 3.707 și Timiș – 2.138, la polul opus situându-se județele Teleorman – 45, Covasna – 252 și Olt – 260.
Până în prezent, anul 2024 a fost foarte bun pentru segmentul imobiliar, întrucât în primele șase luni au fost tranzacționate 296.429 de imobile, cu 14.856 mai multe față de perioada similară a anului trecut. Aprilie a fost luna cu cele mai multe vânzări înregistrate, respectiv 61.718, cele mai puține tranzacții fiind realizate în ianuarie – 37.241.