După cum se știe, Târgul Național Imobiliar (TNI) marchează anul acesta 20 de ani de existență. Acești 20 de ani de evoluție, cu impact deosebit asupra pieței imobiliare din România, s-au împletit spectaculos si fructuos cu cei 30 de ani pe care Compania imobiliară PREMIER îi împlinește exact în această perioadă.
Ediția-eveniment se va desfășura în perioada 20-22 septembrie 2024 la Palatul Parlamentului, având drept partener imopedia.ro- portalul etalon al bunelor practici în domeniul imobiliar - oferind oportunități tuturor vizitatorilor, partenerilor și participanților. Ca de obicei, organizatorii au ales cel mai propice moment al anului - începutul toamnei - exact după ce programa școlară a demarat, inerția post-vacanță s-a diluat iar activitățile curente au reintrat în dinamica obișnuită.
„Compania PREMIER Imobiliare și-a pus definitiv amprenta asupra pieței imobiliare din România. Prin activitățile curente din ultimii 30 de ani, prin oamenii pe care i-a creat, prin dezvoltatorii pe care i-a sprijin în toate formele, prin metodele folosite și prin deschiderea permanentă catre inovație. Mulți dintre pașii companiei au fost in tandem cu TNi, care a sprinit necondiționat eforturile si demersurile întreprinse. Ediția aniversară de 20 de ani a Târgului Național Imobiliar TNi este un moment potrivit de devoalare a acestei strânse legături, un exemplu de bune practici pentru întreaga industrie imobiliară din România. Cele 2 entități au in comun acest pilon central: facilitarea conexiunilor cotecte dintre dezvoltatori, pe de o parte și clienți/investitori, de cealaltă.", a declarat Giulio Angheloiu, Fondator al grupului PREMIER.
Ca de obicei, Compania PREMIER - ce a scris istoria imobiliară a ultimilor 30 de ani- propune tuturor celor interesați un portofoliu complex (și aproape complet!) din Zona de Sud, ce se întinde de la cele mai convenabile garsoniere din Popești-Leordeni până la penthouse-uri atrăgătoare, de la oportunități de investiții până la pachete atractive de creditare.