În vederea continuării lucrărilor de construire a unei autostrăzi, sunt necesare lucrări de exproprieri suplimentare. Valoarea totală a lucrărilor autorizate este de aproape 5 milioane lei, fără
Un nouă unitate de producere a energiei electrice, folosind surse regenerabile, urmează să fie înființată în provincie. Valoarea totală a investiției a fost estimată la o sumă ce depășește 17
Pe măsură ce temperaturile scad, menținerea confortului termic în locuință devine o prioritate. Dacă îți dorești să încălzești eficient o cameră fără a folosi sursa principală de încălzire, există
Pentru continuitatea derulării unor programe de investiții, Guvernul a decis, în ședința de astăzi, alocarea sumei de peste 2,1 mld lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului
Acest proiect, în valoare de 2,5 miliarde de euro, orientat spre protejarea mediului, face parte din eforturile Italiei de a revitaliza industria sa siderurgică, a anunțat GMK Center.Noua unitate
Pentru a putea construi o unitate de producție nouă, mai mulți oameni de afaceri locali intenționează să acceseze fonduri europene. Valoarea totală a investiției a fost estimată la o sumă ce
Dezvoltarea unui nou complex cu locuințe colective, spații pentru comerț și prestări servicii este tot mai aproape de a fi demarată în Capitală. Proiectul de investiții imobiliare, care este pe
Primul pachet de toamnă al semestrului european de la intrarea în vigoare, în aprilie 2024, a reformei noului cadru de guvernanță economică al Uniunii Europene a fost prezentat de către Comisia
Procedura de achiziție pentru elaborarea studiului de fezabilitate al trenului metropolitan din Iași a fost publicată în SEAP, dar și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, au anunțat
Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a fost de acord cu propunerile conducerii executive pentru prelungirea mai multor numiri în
Printr-un nou program de finanțare vor putea fi accesați până la 10.000 lei pentru achiziționarea de aparate pentru încălzirea locuințelor din localitățile aflate într-o zonă montană. Ghidul de
Pe lotul 3 Bragadiru-Joița (17,97 km) al sectorului de sud de pe autostrada de centură a Bucureștiului, A0, constructorul a demarat lucrările de asfaltare a viaductului peste calea ferată București
Echipele UMB și ale partenerului bosniac Euro-Asfalt continuă lucrările la portalurile de acces / ieșire ale tunelurilor de pe sectorul Margina – Holdea al autostrăzii A1 Lugoj – Deva, a anunțat
Trei oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări inginerești. Valoarea totală a acestuia este estimată la o sumă ce depășește
Sursă foto: Getty ImagesDacă ai găsit pete, excremente de șobolan și urme de rosături în locuința ta, din păcate, temerile tale cele mai mari se confirmă. Pare că te confrunți cu o infestare de
Pare că piața materialelor de construcții s-a stabilizat în ultimul timp, ceea ce asigură o oarecare predictibilitate dezvoltatorilor imobiliari când iau în calcul planificarea de proiecte noi
O singură ofertă a fost depusă în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări inginerești. Valoarea totală a contractului este estimată la peste 14
Consiliul Uniunii Europene a aprobat textul comun privind bugetul general al UE pentru anul viitor.Parlamentul European va declara adoptarea bugetului când acesta va aproba, de asemenea, textul
Un cunoscut dezvoltator imobiliar din București a pregătit documentația ce vizează demolarea clădirilor industriale care există în prezent pe terenul pe care îl deține. Ulterior, pe amplasament va
Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a scăzut în luna septembrie a acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, conform celor mai noi date
A fost semnat un contract pentru punerea în siguranță a drumului național DN 10 Buzău – Brașov, valoarea investiției fiind estimată la aproape 7 milioane de euro.Lucrările se vor desfășura pe
Obstacolele în calea desfășurării activității, pe care le întâmpină antreprenorii din sectorul construcțiilor, sunt multiple și variate, însă lipsa forței de muncă, a celei calificate, constituie
Pe șantierul Variantei Ocolitoare a localității Brănești (jud. Ilfov), în zona pasajului rutier peste calea ferată ce traversează localitatea și drumul de legătură care va asigura conexiunea dintre
Au fost reglementate activităţile specifice pentru implementarea investiţiilor I4: Schemă de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de
Pe șantierul viitorului terminal al Aeroportului Internațional Craiova întregul proiect devine realitate, pas cu pas.Lucrarea este executată de Construcții Erbașu SA, în echipă cu partenerii
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în luna septembrie faţă de luna august ale acestui an, atât ca serie brută, cu 4,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile
Soldul creditelor ipotecare aflate în plată a crescut de aproape patru ori în ultimii 16 ani, de la 5,7 miliarde de euro, în 2008, la 21,7 miliarde de euro în prezent, potrivit unei analize
În cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări rutiere au fost depuse șase oferte. Valoarea totală a contractului este estimată la o sumă ce depășește
Un cunoscut investitor de pe piața energiei verzi pregătește un nou proiect, ce vizează realizarea unei capacități de generare și stocare a energiei electrice folosind surse regenerabile
Desemnarea ofertei câștigătoare în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract cu o valoare estimată de aproape 12 milioane de euro a fost anulată. Aceasta
Proiectele de investiții imobiliare, ce vizează edificarea unor clădiri de dimensiuni reduse, cu destinația de hotel, au ajuns în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Unul
Trei oferte au fost depuse pentru construirea lotului 2 al autostrăzii Pașcani – Suceava.Contractul pentru proiectarea și execuția celor 29 km ai acestui lot are o valoare maximă de 3,6 miliarde
Execuția lotului 1 Dumbrava – Mizil, cărămida de început a Autostrăzii Moldovei (A7), reprezintă o reușită istorică pentru CNAIR și beneficiarii infrastructurii rutiere din România, care a fost
Un proiect de investiții imobiliare, ce vizează edificarea unui unei unități noi în cadrul unei mari universități dintr-un municipiu, este tot mai aproape de a fi demarat. Valoarea totală a
Una dintre cele mai cunoscute firme de pe piața de retail pregătește un amplu plan de investiții. Proiectul, care este pe cale de a obține autorizația de construire, vizează înființarea, într-o
Mai multe firme de construcții au primit distincții din partea Asociaţiei Române a Antreprenorilor în Construcţii (ARACO), în cadrul ediției a XXVI-a a Trofeului Calității ARACO, eveniment
Sunt în pregătire măsuri pentru acordarea de sprijin proiectelor de investiții strategice în domeniul industriei prelucrătoare, conform unui proiect legislativ al Guvernului.Acestea urmăresc
Prețurile petrolului s-au stabilizat luni, după creșteri de 6% săptămâna trecută, în contextul tensiunilor tot mai mari dintre puterile occidentale și marii producători de petrol, Rusia și Iran
Cererea insuficientă de lucrări este principala cauză care afectează activitatea firmelor mici de construcții (1 – 49 de salariaţi) în trimestrul IV. După care urmează lipsa forței de muncă și apoi
Un prim tronson, în lungime de aproximativ 16 km, din secțiunea 5: Curtea de Argeș – Pitești a autostrăzii A1 Sibiu – Pitești va fi dat în trafic în jurul datei de 20 decembrie anul acesta, cu
- Spatiile comerciale de pe Calea Victoriei, inchiriate mai scump
- Un proiect rutier va intra in licitatie pentru atribuirea contractului SF
- Bucurestenii au decis la referendum
- In ce stadiu se afla proiectul de construire a unui mare spital
- O singura oferta pentru un contract rutier estimat la 16 mil euro
- Unitate fotovoltaica noua, de aproape 50 MWp
- Viitoare zona industriala, pe un teren de peste 3 hectare
- Un nou trend de încălzire pe piață. Viitorul încălzirii: eficiență mai mare, facturi mai mici
- Spatii de depozitare noi pe o platforma industriala
- Calea Victoriei din București urcă două poziții clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume, până pe locul 38


