Piața închirierilor de locuințe din București este una dintre cele mai mari și mai dinamice de la nivel național. Zeci de mii de apartamente sunt disponibile, în momentul de față, pe plan local
Ne apropiem cu pași repezi de începutul unui nou an universitar, când în principalele orașe din țară vor ajunge studenți pregătiți să intre în cursa pentru găsirea celor mai bune locuințe care pot
Imobiliare.ro susține un proiect inedit care se desfășoară chiar în această săptămână în Timișoara, Capitala Europeană a Culturii în 2023. Jurnaliștii Revistei Biz, prima revistă de business a
Dezvoltatorul One United Properties a vândut și pre-vândut, doar în prima jumătate a acestui an, 466 de apartamente cu o suprafață totală de circa 39.000 de mp, cu 179% în plus față de perioada
Unele dintre cele mai ieftine locuințe noi din regiune pot fi găsite în România, potrivit studiului Deloitte Property Index 2023. Prețul mediu se situează în jurul valorii de 1.417 euro/mp, fapt ce
Proprietarii din marile orașe ale țării aflați în căutare de chiriași și-au mărit așteptările legate de prețurile pe care le pot obține pentru locuințele lor comparativ cu perioada similară a
Cel mai important avans al prețului mediu solicitat de către proprietari pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare în marile orașe din România, de 1,3%, s-a înregistrat pe parcursul lunii
Volumul lucrărilor de construcții a crescut în luna iunie față de perioada similară a anului trecut, arată cele mai noi date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).În luna iunie
Trei ani atipici. Pandemie, nebunie, război, inflație, totul în mai puțin de trei ani. De la cele mai mici dobânzi din toată istoria României, cu un IRCC de 1.08%, la maximul ultimilor 10 ani
Capitala Europeană a Culturii în 2023, Timișoara, va fi gazda unui proiect unic în perioada 28 august-3 septembrie, susținut de Imobiliare.ro. Timp de o săptămână echipa primei reviste de business
Modificările fiscale ce vizează industria de dezvoltări imobiliare și construcții vehiculate în spațiul public pot avea consecințe serioase nu doar la nivelul întregului sector, ci și în rândul
Care pe care este sintagma pe care o am în aceste zile atunci când analizez evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale și încerc să prognozez scenarii pe termen scurt sau câte un cunoscut îmi
Preferința românilor pentru vacanțele în Grecia nu mai este de mult o surpriză pentru nimeni. Plajele spectaculoase, gastronomia variată și mai ales incredibila „joie de vivre” specifică Greciei
În ciuda unei contracții importante a pieței, există perspective reale de revenire pe piața creditelor ipotecare. Imobiliare.ro lansează Imobiliare.ro Finance după un an și jumătate de la
Noile măsuri fiscale pe care Guvernul vrea să le aprobe generează incertitudine și duc la reacții din partea mediului de afaceri. Draftul prezentat în mass-media prevede peste 50 de modificări ce
PARCULUI20 este un ansamblu imobiliar dezvoltat de Cordia România în zona Expoziției, care continuă să atragă atenția publicului încă de la lansare prin mix-ul oferit: apartamente eficiente
Timișoara rămâne cel mai accesibil oraș pe toate cele trei categorii de apartamente, în timp ce cele mai sumpe chirii pot fi găsite în Capitală și Cluj-Napoca.Chiria medie pentru apartamentele cu
80% dintre cumpărătorii locuințelor din prima fază a proiectului rezidențial Bonton Luxury Villas din Pipera sunt străini. Proiectul se află în faza a doua de dezvoltare, care cuprinde 30 de vile
Doctor stomatolog de profesie, astăzi, expert imobiliar, Vlad Gherghiu dezvăluie secretele din spatele vânzărilor proprietăților de milioane de euro. A schimbat domeniul medical cu cel al
Zonele montane reprezintă nu numai oaze de refugiu pentru cei care caută confortul, ci și oportunități de investiție, având în vedere schimbările climatice la care asistăm.Astăzi, potrivit
Renumitul Cazino Slănic-Moldova, o proprietate istorică emblematică, este acum disponibil la prețul remarcabil de 1.450.000 € (redus de la 1.900.000 €), după cum anunță Sotheby’s
Începând cu luna iulie 2023, RE/MAX România implementează o politică de reprezentare exclusivă fie a cumpărătorului, fie a vanzătorului, în cadrul întregii rețele, de peste 750 de
La nivel național, datele Imobiliare.ro arată că prețurile apartamentelorcu 3, respectiv 4 camere, ajung să fie, în unele cazuri, chiar mai mici decât prețul apartamentelor cu 3 camere din zonele
Rata anuală a inflației își va continua trendul descendent în următoarele luni, potrivit informațiilor publicate de BNR. În continuare, BNR menține dobânda de politică monetară la 7% pe
Comnord Development lansează vânzările în complexul Quartier Du Nord, noul proiect rezidențial de lux localizat în nordul Bucureștiului. Lucrările de execuție sunt planificate să înceapă anul
Proiectul este amplasat într-o poiană montană de 2,6 hectare în apropiere de Brașov. Prima fază a proiectului va fi finalizată în luna noiembrie a acestui an.Montebello Transylvania Resort va fi
În ultimii ani, proprietatea împărțită, sau termenul cunoscut din afara țării – shared ownership – a câștigat popularitate pe piața investițiilor în imobiliarele de lux.Noul mod de business a
Chiria medie pentru apartamentele cu două camere oscilează de la o sumă rezonabilă de 350 de euro până la un prag de 475 de euro, conform datelor Imobiliare.ro.Dacă ne îndreptăm atenția către
Delta Studio, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții și servicii integrate pentru interioare din România, cu un birou de arhitectură care își asumă responsabilitatea întregului
Spre deosebire de luna anterioară, prețurile locuințelor din România s-au menținut pe o traiectorie general ascendentă în luna mai. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată, la nivel
15 noi birouri s-au alăturat rețelei în ultimele luni. RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, ajunge la un număr de 70
În cele șase centre regionale analizate, intenția de achiziție a proprietăților rezidențiale ne indică o îmbunatățire față de ultimul trimestru al anului 2022, astfel că potențialii cumpărători
Nu dacă, ci ”când și cu cât mai scad prețurile la imobiliare?” a fost întrebarea de pe buzele tuturor încă de la finele anului trecut.În ciuda previziunilor alarmiste din media, că piața
Peste 1000 de profesioniști în imobiliare s-au reunit la cel mai mare eveniment al anului în real estate – Imobiliare.ro HUB Național.Speakeri de excepție, lideri de piață, oameni cu viziune au
Pe parcursul lunii mai, chiria medie pentru o garsonieră din cele mai mari centre regionale din țară a variat între 220 de euro și 300 de euro.Pentru apartamentele de două camere, costul mediu
Art City se alătură evenimentelor Imobiliare.ro HUB 2023. Art City este unul dintre cele mai apreciate proiecte rezidențiale contemporane de pe piața imobiliară din România.Amplasat în zona de
Luna trecuta a fost inaugurat Palas Campus din Iasi. Complexul reprezinta cea mai mare cladire de birouri din Romania, avand o suprafata inchiriabila de 60.000 mp, care a presupus o infuzie de
Kron-Tour Expo organizează cea de-a XXIII-a ediție a Târgului Imobiliar Brașov (TIB), cel mai important eveniment de profil din Brașov. Ediția din acest an se remarcă prin cele mai mari
Au mai rămas aproape două săptămâni până la gala de decernare a premiilor Imobiliare.ro Awards 2023. Juriul a desemnat nominalizații celei mai strânse competiții în care au fost înscrise peste 160
În România, măsurile de majorarea dobânzii de referință cu 0,25%, până la 7%, luate de BNR la începutul anului, au ridicat semne de întrebare cu privire la o scădere a prețurilor pe piața
- Imobiliare.ro: corecții de preț în București. Creșteri importante pe segmentul nou in Timișoara Iași și Brașov
- Cseke Attila: "Noul Cod al urbanismului va fi o revolutie in domeniul constructiilor"
- Piata imobiliara din Romania se confrunta cu provocari in anul 2023
- Schneider Electric contribuie la restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris
- Delex a inregistrat o cifra de afaceri de 5 milioane euro in 2022
- ELCO lanseaza pe piata pompele de caldura pentru spatii comerciale si rezidentiale
- UNSAR: Peste 100 milioane lei, despagubiri platite anul trecut de catre companiile de asigurari in baza politelor facultative de locuinte
- CNAIR: Au fost depuse doua oferte pentru finalizarea constructiei tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova - Pitesti
- Grupul Bosch a inregistrat vanzari de 88,2 miliarde de euro in anul 2022
- Dezvoltatorii imobiliari au șansa să își “construiască” succesul într-un program educațional de excepție


