În cadrul procedurii de achiziție publică competitivă cu negociere, fără licitație electronică, lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări de aproape 18 milioane de lei fără TVA, a fost
O singură ofertă a fost depusă în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui mare contract de execuție lucrări construcții inginerești. Valoarea estimată a contractului
Bucureștiul își consolidează poziția pe piața aparthotelurilor prin deschiderea Central Suites, o nouă unitate de cazare premium destinată turiștilor de business, expaților și vizitatorilor de city
Un ansamblu de clădiri industriale este pevăzut să fie realizat într-o localitate din apropierea unui mare municipiu. Potrivit documentației, viitoarele hale vor avea suprafața construită totală de
Un corp de clădire cu funcțiune medicală, dintr-un mare municipiu, urmează să fie modernizată și dotată cu echipamente noi. Valoarea totală a lucrărilor prevăzute a fost estimată la aproape șase
Mai multe hale industriale sunt propuse să fie edificate în cadrul unui nou ansamblu industrial, ce urmează să fie dezvoltat în apropierea Capitalei. Cele 15 construcții nou-propuse vor cuprinde
Un nou ansamblu imobiliar, ce va cuprinde apartamente și spații pentru activități comerciale și prestări servicii, este prevăzut să fie dezvoltat într-o localitate din apropierea unui mare
Un nou proiect de investiții, ce vizează înființarea unui parc de turbine eoliene, este pe cale de a obține autorizația de construire. Viitoarea unitate de producere a energiei electrice va avea
Unii producători de materiale de construcții ne-au spus că, după o scumpire semnificativă în primăvară, prețurile au rămas relativ constante, deoarece nu a existat cerere, iar prețul materiei prime
Imopedia.ro, unul dintre cele mai cunoscute portaluri imobiliare din România, va participa la Târgul Național Imobiliar (TNI), ce se desfășoară între 26 și 28 septembrie 2025, la Palatul
Prețurile pentru noile unități locative continuă să crească în București, datele pentru primul semestru arătând un avans de 43% față de perioada similară a anului 2023, respectiv 14% față de anul
Compania ArcelorMittal pare mai degrabă interesată să închidă fabrica de la Hunedoara decât să o vândă altui investitor. Aceasta întrucât o delegație de investitori din Turcia, veniți pentru a-și
Un salt important a înregistrat sectorul construcțiilor în luna iulie, când volumul lucrărilor de construcţii a crescut, faţă de luna precedentă, cu peste 20%, ca serie ajustată în funcţie de
Guvernul României va aproba astăzi, printr-un memorandum, negocierea și semnarea contractului de finanțare în valoare de 500 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții (BEI). Împrumutul
Înființarea și operaționalizarea Băncii Naționale de Dezvoltare (BND) cu fonduri din PNRR va continua, cu respectarea termenului limită de 31 august 2026.Ministerul Finanțelor a transmis
Au fost eliminate de la finanțarea prin PNRR nu mai puțin de 142 de contracte de finanțare semnat de Ministerul Sănătății, potrivit memorandumului transmis Guvernului, memorandum care arată ce
CNAIR este în continuare nemulțumită de derularea proiectului Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila. Din 2018 și până în prezent, proiectul a fost marcat de întârzieri semnificative și
A fost finalizată lista proiectelor de investiții coordonate de Ministerul Transporturilor care vor rămâne finanțate integral prin PNRR, fără cofinanțare din partea statului. (lista marilor
Începând cu acest an, unii prestatori au majorat tarifele percepute pentru diverse servicii prestate firmelor și beneficiarilor din sectorul construcțiilor. Majorarea a fost determinată și de
Două societăți comerciale au obținut titluri de parc industrial pentru terenuri de aproape 6 hectare, respectiv 10 hectare. Titlul de parc industrial conferă administratorului şi rezidenţilor
Cunoscuți dezvoltatori imobiliari din București pregătesc terenul pentru realizarea unui nou proiect de investiții. Pregătirile vizează eliberarea respectivului teren de construcțiile aflate acolo
Terenuri a căror suprafață depășește 11 hectare, dintr-un mare municipiu, urmează să fie trecute în intravilan, parcelate și reglementate din punct de vedere urbanistic, în vederea înființătii unei
Proiectul ce prevede realizarea în provincie a unei hale industriale, în care vor fi desfășurate activități pentru fasonarea oțelului, parcurge ultima etapă dinaintea obținerii autorizației de
Afacerile în domeniul parcurilor fotovoltaice din țara noastră sunt tot mai numeroase. Un nou astfel de proiect, inițiat prin interpuși, vizează înființarea de parcuri fotovoltaice cu o investiție
România se distinge în peisajul fiscal european prin nivelul redus de taxare a proprietăților, o analiză realizată de compania Cushman & Wakefield Echinox pe baza datelor Eurostat.Veniturile
Dezvoltatorul local One United Properties a anunțat semnarea unui memorandum de înțelegere cu Ennismore, un grup din domeniul ospitalității, pentru a lansa brandul The Hoxton în România.Viitorul
Pentru dezvoltarea unor afaceri locale este necesară edificarea de noi spații, aceste proiecte de investiții fiind pe cale de a obține autorizația de construire. Documentația unuia dintre proiecte
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată o creștere semnificativă a volumului lucrărilor de construcții în primele șapte luni ale anului 2025. Față de aceeași perioadă a
TNI & ZEB EXPO: Pregătiri finale pentru ediția de toamnă – aplicația TNI, esențială pentru accesul expozanților Citește mai mult pe REAL ESTATE
Cauți licitații publice manual? Atunci pierzi timp și ratezi contracte importante. Platforme ca DataDriven.ro fac toată munca în locul tău: scanează zilnic peste 10.000 de surse, filtrează
Patronatul Societăților din Construcții (PSC) are plăcerea să vă invite la prima ediție a Conferinței Regionale PSC Sibiu – Construcții & Capital – Dezvoltare în vremuri de schimbare, care va
M Core începe lucrările de construcție pentru M Park Galați, care va fi primul proiect de acest tip de oraș.Construcția se va desfășura pe un teren de circa 100.000 mp, achiziționat în decembrie
Compania distribuitoare de energie termică din Suceava, Thermonet SRL, filială a holding-ului Thermonet Beteiligungs GmbH (TBG), va fi preluată indirect de către holdingul austriac RZ International
Consiliul European pentru Producția de Energie Solară și SolarPower Europe solicită măsuri suplimentare dincolo de Regulamentul privind industria ”zero net”, care să includă sprijin pentru
După doi ani de recesiune, economia germană stagnează în 2025. Produsul intern brut real și numărul persoanelor angajate stagnează la nivelul anului precedent.Comerțul exterior german rămâne
România se află pe locul al treilea în Uniunea Europeană în ceea ce privește creșterea anuală a costurilor salariale orare, cu un avans de 10,4% în trimestrul al doilea din 2025, comparativ cu
Parteneriatele public-private (PPP), un instrument prin care pot fi finanțate proiecte de investiții majore, inclusiv spitale regionale și infrastructură municipală, ar putea fi promovate de Guvern
Proiectul de construire a Centurii Ușoare a municipiului Iași nu a avut oferte pentru fiecare dintre cele patru loturi, astfel că autoritatea contractantă s-a văzut nevoită să relanseze
Spatii comerciale, de aproape 3 mii mp, sunt propuse să fie edificate într-un municipiu. Pentru aceasta este necesară reglementarea din punct de vedere urbanstic a parcelelor de teren vizate. În
O importantă companie din țara noastră intenționează să realizeze un centru logistic pentru susținerea activității pe care o desfășoară, proiectul fiind pe cale să obțină autorizația de construire
- Parc fotovoltaic de aproape 70 MW, in provincie
- Ofertele pentru un lucrari constructii de circa 24 mil euro vor fi evaluate timp de sase luni
- Ansamblu rezidential nou in Bucuresti, cu 180 de apartamente
- Vor fi reevaluate oferte depuse pentru constructii ingineresti de aproape un miliard de euro
- Continua licitatia pentru atribuirea de expertize tehnice de 5 mil euro
- Sekura Cabins deschide o fabrică de 1,8 milioane euro în VGP Park Brașov
- Unitate de productie produse din beton, pentru un constructor local
- PRIMA Development Group cumpără un nou teren în București
- Uniunea Arhitecților din România are plăcerea să vă invite la Bienala Naționala de Arhitectură 2025, Ediția a XVI
- REDPORT își consolidează echipa și îl numește pe Adrian Arendt în funcția de Chief Design Officer


