PRIMA Development Group cumpără un nou teren în București

PRIMA Development Group cumpără un nou teren în București

PRIMA Development Group, un dezvoltator imobiliar cu o experiență de peste 20 de ani în România, a achiziționat un teren de două hectare adiacent proiectului său rezidențial, PRIMA Solis, demarat în această vară în zona Delfinului din București.

Tranzacția, cu o valoare de aproape 4 milioane de euro, va permite extinderea complexului cu aproximativ 700 de apartamente noi.

Adrian Stoichină, Co-CEO al PRIMA Development Group, a declarat: „Această extindere consolidează poziția PRIMA Solis ca cel mai mare proiect rezidențial din zonă și un reper urban. Ne dorim să creăm nu doar locuințe moderne, ci și un spațiu în care oamenii să trăiască echilibrat, conectați atât la infrastructura orașului, cât și la natură”.

În urma acestei achiziții, suprafața totală a proiectului PRIMA Solis va ajunge la 57.000 de mp, pe care vor fi construite aproape 1.700 de apartamente. Proiectul este conceput ca o inițiativă de regenerare urbană, construit pe fosta platformă industrială Antrefrig, unde a funcționat anterior o fabrică de mobilier.

Citește mai mult pe REAL ESTATE MAGAZINE:

https://realestatemagazine.ro/2025/09/prima-development-group-cumpara-un-nou-teren-in-bucuresti/