Tendința de temperare a ritmului de creștere a prețurilor, identificată de Analize Imobiliare încă din a doua jumătate a anului 2017, s-a menținut și în primul trimestru din 2019. Prețurile și-au continuat traiectoria ascendentă într-un ritm și mai redus decât anul trecut, astfel încât diferența anuală a prețurilor proprietăților rezidențiale a ajuns la +4,6%, în condițiile în care, în cele trei luni anterioare, același indicator se situa la o valoare de +5,3%.
Similar, cele mai recente date publicate de Eurostat și Institutul Național de Statistică (INS) relevă, pentru al patrulea trimestru din 2018, un avans anual de 4,2% în Uniunea Europeană, respectiv 5,3% pentru piața locală, demonstrând încă o dată alinierea evidentă a României cu ceea ce se întâmplă pe piața imobiliară europeană.
2019: o piață în echilibru?
Deși în ultimul an apartamentele noi s-au scumpit de aproximativ patru ori mai mult în București comparativ cu restul țării, totuși avansul general al prețurilor locuințelor consemnat în primul trimestru din 2019 a fost de doar 0,8% la nivel național.
Această stabilizare ar putea indica o piață aflată în echilibru. Cu toate că pe termen scurt presiunea din partea cererii a scăzut (în T1 2019 volumul cererii a fost cu 20% mai mic la nivelul celor șase mari centre regionale ale țării, comparativ cu perioada similară din 2018), față de 2015 interesul pentru achiziția de locuințe este cu 40% mai mare. Începând cu a doua jumătate a anului trecut au fost consemnate mai puține tranzacții decât în 2017, iar trendul pare a se menține și în 2019 (cel puțin la început de an).
Citește articolul întreg pe CPI!