Guvernul a aprobat demararea noii etape a Programului Noua Casă pentru anul 2023.
Alocarea de plafon pentru anul curent asigură continuarea acestui program pentru a nu se crea disfuncționalități persoanelor fizice care doresc să își achiziționeze o locuință.
Programul se adresează în principal beneficiarilor tineri și foarte tineri (cu vârsta cuprinsă între 18 și 28 de ani), care nu au venituri suficient de mari încât să poată susține un proces rapid de economisire a avansului și, în general, întâmpină dificultăți mai mari în accesarea și susținerea unui credit ipotecar,
În cazul creditelor ipotecare standard nivelul avansului minimum solicitat este de peste 15% din valoarea locuinței care se achiziționează prin credit, în vreme ce pentru locuințele achiziționate prin Program avansul este de minimum 5%, valoarea finanţării fiind de maximum 70.000 euro, echivalent lei.
Altă condiție este ca beneficiarii să se află la prima achiziție de locuință.
Citește întreaga știre pe Arena Constructiilor