Românii care sunt în căutarea unei locuințe au, începând din această săptămână, un nou centru imobiliar de unde pot afla informații actualizate privind cele mai noi oferte imobiliare din zona de Sud, dar și din Sectoarele 3 și 4 ale Capitalei.
PREMIER, cea mai mare companie imobiliară din zona de Sud, își extinde aria de acoperire, în acest sens inaugurând, la începutul lunii aprilie, un nou sediu în Sectorul 3 al Bucurestiului, mai precis în zona Mihai Bravu.
„Chiar dacă ne-am focalizat mai mult spre piața din Sud, Premier este astăzi una dintre cele mai accesate companii de imobiliare. Privită așa, realitatea, bazată pe datele concrete pe care le deținem, spune că, dacă ne-am adresa și clienților din alte sectoare și zone, am deveni o companie cu importanță și mai mare în economia domeniului rezidențial. Este firesc, așadar, ca în următoarea perioadă să facem pași concreți pentru a ne consolida poziția în piață, astfel încât Premier să devină una dintre sursele principale de furnizare a unităților locative în majoritatea zonelor Capitalei. Inaugurarea sediului din Mihai Bravu este un început. Vor urma și alți pași concreți pentru extinderea activității companiei noastre”, explică Giulio Angheloiu, managerul general Premier Imobiliare.
Noul sediu, de la Mihai Bravu, reprezintă practic o extensie a companiei PREMIER, astfel încât cei care doresc să achiziționeze o unitate locativă, fie că este vorba despre o locuință sau despre o investiție, să aibă la dispoziție, în permanență, un punct focal de informare privind piața imobiliară.
Mai precizăm doar faptul că extinderea Premier Imobiliare este o continuare firească în dezvoltarea acestei companii care domină rezidențialul din Sud din anul 1994. Asta înseamnă că de mai bine de 23 de ani Premier a investit numeroase resurse pentru a furniza clienților săi servicii de consultanță imobiliară de calitate, fapt ce a contribuit atât la crearea unui climat dinamic al mediului de afaceri, dar mai ales la o abordare și rezolvare în mod profesionist a cerințelor clienților privați. Pentru că, într-o piață imobiliară efervescentă, scopul PREMIER IMOBILIARE este acela de a oferi, în cel mai profesionist mod, soluții eficiente și viabile clienților săi.
Compania Premier Imobiliare va fi prezentă în perioada 19-21 mai la Palatul Parlamentului- Sala Unirea în cadrul celui mai mare târg imobiliar din România- TNI cu oferte speciale la peste 2.000 de locuințe din portofoliu.