Povestea Nomad Container

Povestea Nomad Container

Povestea Nomad a început la sfârșitul anului 2020, în plina criză. Nomad Container este un start-up în domeniul construcțiilor modulare. Fie că este vorba despre module singulare de 18 mp (Nomad 6) sau de 36 mp (Nomad 12) care sunt produsele lor standard, sau despre constructii modulare, Nomad poate realiza orice tip de proiect, unde modulele se așează ca piesele de Lego.

Ideea business-ului a venit din călătoriile și urmărirea trend-ului în construcții din Europa și SUA, unde construcțiile modulare și prefabricate sunt deja o alternativă tot mai folosită spre deosebire de construcțiile clasice “brick and mortar”.

Cu ce se deosebesc căsuțele modulare Nomad Container?

Timpul de execuție este unul rapid, iar materialele din care sunt construite sunt reciclabile (în proporție de aproape 100%). Pe lângă acest lucru, trebuie să să știi că poți adăuga module în funcție de nevoile funcționale ale spațiului disponibil iar realocarea lor se face cu eforturi financiare minime.

De aici și numele proiectului “Nomad”, pentru ca modulele se pot reloca cu un cost minim. Este un mare avantaj față de construcțiile clasice. Dacă locuința ta nu mai corespunde nevoilor de locuit, ai nevoie de mai mult spațiu sau vrei să te muți în alt oraș, ai două variante: să vinzi sau să închiriezi. În cazul construcțiilor Nomad, îți poți reloca locuința oriunde unde ai nevoie de ea sau îi poți mări suprafața cu module suplimentare.

În România, piața construcțiilor modulare este încă la început, Nomad Container a realizat acest lucru din interacțiunea cu clienții, trecând prin toate detaliile de proiectare și execuție, de la structurile metalice tip container, la izolații, coeficient energetic și finisaje.

Prima întrebare care le este adresată este: construcția este rezistentă?

Structurile metalice sunt folosite în construcția clădirilor de birouri din SUA încă din anii 1900. Empire State Building a fost construită pe structură metalică în anul 1930. Iar forma structurilor de tip container oferă o rezistență sporită, mai ales la cutremure.

Știai că și Elon Musk locuiește într-o casă de acest tip?

Pe site-ul nomadcontainer.ro regăsești toate modelele disponibile, iar dacă te interesează o ofertă personalizată, nu ezita să îi contactezi!

 

Proiectele Nomad Container

Construcțiile modulare sunt foarte versatile, iar proiectele pe care Nomad Container le pot realiza variază de la case de vacanță, garden office, spații de cazare tip bungalow până la birouri și  case de locuit permanente din mai multe module.

Există clienți care își doresc în principal case de vacanță practice, la cheie cu suprafețe sub 50 mp, care să fie funcționale și ușor de întreținut. Nu doresc sa își mai bată capul cu echipe de construcții, finisaje și alergătură. Odată cu măsurile restrictive din timpul pandemiei și cu posibilitatea de a lucra mai mult de acasă, au existat avut cereri de module care pot fi amplasate în grădina locuințelor și utilizate ca spațiu de birou, gym sau pentru oaspeți.

În cazul companiilor, comenzile au fost pentru unități de cazare tip bungalow, dar și proiecte de restaurante și școli din containere modulare.

Produsele Nomad Container standard sunt module singulare de 18 mp (Nomad 6) sau 36 mp (Nomad 12). Acestea vin în trei variante de preț, în funcție de finisajele alese. Modulele pot fi personalizate la interior atât ca amenajare a spațiului (cu baie, chicineta), cât și la exterior (placare cu pin Nordic, siding), iar în plus pot veni cu terasa sau pergola. Ele pot fi livrate la cheie în funcție de dorințele clienților.

Unde sunt produse?

Modulele Nomad sunt construite de la zero în fabrica din București. Clienții au opțiunea de a vedea modulele în toate fazele de producție.

Principalii clienți sunt din România, iar livrarea se poate face în orice zonă.

Următoarea etapă pentru Nomad Container este de a atrage parteneri cu ajutorul cărora să se extindă internațional. Există un interes din ce în ce mai mare pentru astfel de construcții în țările nordice, Olanda sau UK.

Care sunt prețurile?

Prețul începe de la 600 euro / mp și variază în funcție de finisajele alese de clienți. În Romania principala întrebare este legată de preț, însă clienții devin tot mai pretentiosi și își doresc finisaje medii spre premium, funcționalitate și design cât mai spectaculos, pachete off-grid și module livrate la cheie fără bătăi de cap.

Te invităm în perioada 10-12 septembrie la standul Nomad Container din cadrul Târgului Național Imobiliar ce are loc la Palatul Parlamentului, Sala Unirii.