În pandemie, locuințele s-au scumpit la noi și în țările Uniunii Europene

În pandemie, locuințele s-au scumpit la noi și în țările Uniunii Europene

Locuințele s-au scumpit anul acesta, accentuând problemele create populației de restricțiile impuse din cauza crizei sanitare. În România, scumpirea locuințelor a fost peste media înregistrată la nivel european, potrivit datelor Eurostat, biroul statistic al Uniunii Europene. Astfel, prețurile locuințelor din țara noastră au fost mai mari cu 6,6% în trimestrul al doilea al acestui an față de cele din trimestrul similar din anul trecut.

În al doilea trimestru, marcat în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene de măsurile de izolare Covid-19, prețurile locuințelor au crescut cu 5% în zona euro și cu 5,2% în UE comparativ cu același trimestru al anului precedent. În trimestru I, prețurile locuințelor au crescut cu 5,1%, respectiv 5,6%.


Citește articolul întreg pe Arena Construcțiilor