Experiența oferită angajaților a devenit unul dintre cei mai importanți factori care influențează revenirea la birou. Un proiect de birouri din Cluj-Napoca demonstrează că investițiile în servicii și facilități integrate pot crește prezența angajaților cu aproximativ 20%, în timp ce studiile internaționale arată că un mediu de lucru de calitate contribuie atât la retenția personalului, cât și la un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală.
Tot mai multe companii caută soluții pentru a-i determina pe angajați să revină la birou, iar răspunsul pare să vină dincolo de regulile privind programul de lucru. Calitatea spațiilor de birouri și serviciile disponibile în jurul acestora devin criterii esențiale în alegerea locului de muncă și în decizia angajaților de a lucra mai des din sediul companiei.
Un exemplu este Cluj Business Campus (CBC), unde reprezentanții proiectului spun că prezența la birou a crescut cu aproximativ 20% în rândul companiilor chiriașe, datorită unui concept care reunește într-un singur campus serviciile necesare unei zile obișnuite de lucru.
Campusul pune la dispoziția angajaților restaurante și cafenea, sală de fitness, servicii de recuperare medicală, clinică, grădiniță și școală internațională, precum și platforme digitale pentru acces, rezervări și comunicarea cu echipa de administrare. Astfel, angajații își pot rezolva mai multe activități într-un singur loc și pot economisi până la o oră și jumătate pe zi, reducând timpul petrecut în trafic sau deplasările către diferite servicii.
Companiile observă o prezență mai mare la birou
Potrivit CBC, o companie internațională din domeniul logisticii și transportului multimodal a înregistrat o creștere de aproximativ 20% a prezenței angajaților la birou după relocarea în campus, evoluție pusă pe seama politicilor interne, dar și a facilităților care simplifică organizarea zilei de lucru.
Și Cloudflight România, companie de tehnologie prezentă de peste zece ani în campus, consideră că accesibilitatea, condițiile de lucru, serviciile disponibile în imediata apropiere și colaborarea cu echipa de administrare contribuie la satisfacția angajaților și la retenția acestora pe termen lung.
Studiile confirmă schimbarea de perspectivă
Importanța experienței la birou este susținută și de cercetările internaționale. Global Workplace Survey 2025, realizat de Gensler Research Institute pe un eșantion de peste 16.800 de angajați din 15 țări, arată că persoanele care lucrează în spații de birouri considerate de foarte bună calitate sunt de aproape trei ori mai dispuse să rămână în companie.
În același timp, Workforce Preference Barometer 2025, publicat de JLL în urma unui studiu realizat în 31 de țări, relevă că pentru 65% dintre angajații de birou echilibrul dintre viața profesională și cea personală este mai important decât salariul atunci când aleg să rămână la actualul angajator.
Facility managementul, mai important decât evenimentele
O analiză realizată în rândul celor peste 2.000 de angajați care lucrează în cele 34 de companii din Cluj Business Campus arată că profesionalismul echipei de recepție și pază, curățenia, atmosfera din clădire și serviciile de alimentație sunt printre cele mai apreciate beneficii.
Cu toate acestea, satisfacția generală este influențată în primul rând de administrarea eficientă a clădirii, rapiditatea cu care sunt rezolvate problemele, calitatea spațiilor comune și experiența de acces în campus.
Reprezentanții CBC consideră că acestea sunt elementele care stau la baza unei experiențe pozitive la birou, în timp ce evenimentele și activitățile dedicate comunității completează, dar nu pot înlocui, funcționarea eficientă a clădirii.
Cu o suprafață de aproximativ 30.000 de metri pătrați, Cluj Business Campus este dezvoltat după conceptul „One Minute City”, care integrează birouri și servicii esențiale la cel mult un minut de locul de muncă. Modelul urmărește să transforme spațiul de birouri într-un instrument de retenție a angajaților și de consolidare a culturii organizaționale, într-o perioadă în care companiile încearcă să găsească soluții eficiente pentru creșterea prezenței la birou.
