Centrul de creditare pentru investiţii imobiliare are două componente anume dedicate pe două categorii de activităţi: creditarea persoanelor fizice, respectiv administrarea relaţiei de parteneriat cu companiile implicate în proiecte rezidenţiale.
Partea “vizibilă” a acestor Centre Imobiliare o constituie consilierii pentru investiţii imobiliare dedicaţi servirii persoanelor fizice. Aceştia lucrează în anumite unităţi BCR, în spaţii special delimitate şi marcate distinct cu “Centrum imobiliar”. Consilierii acordă asistenţă specializată şi sunt abilitaţi să administreze relaţia cu clientul în vederea acordării unui credit imobiliar sau ipotecar şi a serviciilor asociate acestora.
Aceştia vor găsi împreună cu clientul soluţia financiară cea mai potrivită nevoilor acestuia, asigurând şi servicii conexe cum ar fi asigurare de viaţă, asigurare imobil, card de debit, convenţie plăţi facturi, credit simplu - în completarea surselor proprii sau pentru amenajarea locuinţei, s.a. Clienţii vor regăsi în Centrele Imobiliare Retail mediul propice şi toate condiţiile menite a asigura confortul necesar pe parcursul derulării operaţiunilor de obţinere a creditului.
Acest tip de abordare a clienţilor – persoane fizice, contribuie atât la punerea in practică a principiului “one stop shop” pentru beneficiari, cât şi la fidelizarea acestora, întrucât le oferă posibilitatea de a beneficia, mai simplu şi mai comod, de produsele financiare de care au nevoie.
A doua componentă o constituie parteneriatele cu companiile specializate în domeniul imobiliar cum sunt agenţiile imobiliare, developerii, brokerii imobiliari şi societăţile de construcţii. Acest segment reprezintă un important motor în dezvoltarea pieţei imobiliare, în contextul dinamizării tranzacţiilor şi a construcţiilor noi având ca obiect unităţile locative. Prin intermediul acestor companii, persoanele fizice interesate de o investiţie imobiliară vor beneficia de o soluţie completă pentru planurile lor locative: obiectul investiţiei şi finanţarea necesară.
BCR oferă acestor companii personal specializat cu atribuţii legate de contactare şi atragere de noi parteneri, încheiere de convenţii de derulare a creditelor imobiliare/ipotecare, de structurare a ofertei financiare pentru clienţi. O echipă mobilă de consilieri specializaţi gestionează relaţia cu partenerii băncii pe tot parcursul derulării diverselor proiecte de investiţii imobiliare.
BCR a deschis Centre Imobiliare Retail la nivelul întregii ţări, coordonând în total 24 de puncte de lucru.
BCR, membră a Grupului Erste, este o bancă universală ce se adresează atât clienţilor retail cât şi celor corporate. BCR este cea mai importantă instituţie bancară din Romania, gestionând active de peste 16.4 miliarde de EUR. BCR este cel mai valoros brand financiar din Romania. Banca oferă întreaga gamă de produse şi servicii pentru populaţie având în prezent 665 de unităţi retail (pentru populaţie şi microîntreprinderi) deschise în întreaga ţară în majoritatea oraşelor cu peste 10.000 de locuitori. Clientii corporate beneficiaza de serviciile BCR prin intermediul a 48 de centre de afaceri corporate dedicate în special IMM-urilor şi companiilor mari. Banca pune la dispoziţia clienţilor, persoane fizice si juridice, o ofertă complexă de produse şi servicii bancare, inclusiv servicii de Internet banking, phone-banking şi e-commerce. BCR emite 25 tipuri de carduri de credit şi de debit şi are instalată cea mai mare reţea naţională de ATM şi POS – peste 2.000 de bancomate şi circa 17.000 de terminale electronice operaţionale la comercianţi pentru plata cu card. BCR se prezintă astăzi drept cel mai important Grup financiar din Romania, cu activităţi în ţară şi în străinatate - prin subsidiare şi reprezentanţe bancare, cu o prezenţă marcantă, prin societăţile sale de profil, pe piaţa leasingului, în domeniul managementului activelor, pe piaţa de capital, a pensiilor private, a băncilor de locuinţe.
Banca Comercială Română s-a alaturat în calitate de Partener Târgului Naţional Imobiliar (TNI).
Evenimentul va avea loc în perioada 13-16 MAI 2010
Organizatori: BDOBC Business Center şi Centrul Internaţional de Conferinţe (CIC)
Partener Oficial: Imopedia.RO
Parteneri: Banca Comericiala Romana, RPF Development, Mervani Invest, Apulum 94, Uniunea Naţională a Agenţiilor Imobiliare (UNAI), MediaCity, Verida Credit
Eveniment realizat cu sprijinul: Good Homes, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, imobiliare.RO
Parteneri media: România Liberă, Planul Casei Mele, Domus, Casa Mea, Căminul, Casa Lux, Locuinţa mea, Case de vacanţă, Casa şi grădina, Confort, Interior, 100%Construct, Money Express, Connect, Oferte Speciale, Business Point, Business Adviser, ro-imobile.RO, casesigradini.RO, Grandimobiliar.RO, Magazinuldecase.RO, Presalazi.RO. BaniiNoştri.RO, 1001case.RO, realestate.doingbusiness.RO, Bloombiz.RO, rezidential.NET, Finzoom.RO, IMMRomania.RO, Topestate.RO, alături de alţi 50 de parteneri media