Apartamentele vechi din sectoarele 1, 2 si 5 s-au scumpit

Apartamentele vechi din Capitala s-au scumpit usor in luna iulie fata de mai, insa evolutia preturilor a fost diferita in functie de zone.

In sectorul 1 preturile locuintelor au crescut cu 8%, iar in sectorul 6 au scazut cu 6%, potrivit companiei de consultanta imobiliara Colliers International Romania.

Valoarea indicelui aferent pietei vechi la nivelul Capitalei a inregistrat o crestere de doar 1%. Evolutia individuala a fiecarui sector arata insa schimbari mult mai dramatice, mai informeaza Colliers.

 Astfel, sectorul 1 prezinta un avans spectaculos, de 8%, ajungand la 2.250 de euro pe metru patrat, fata de 2.061 de euro pe metru patrat cat inregistra in luna mai.

La polul opus se afla sectorul 6, care a suferit o reducere de 6% a pretului mediu pe metru patrat, atingand in aceasta luna 1.525 de euro pe metru patrat.

Si in sectoarele 2 si 5 s-au inregistrat cresteri, de 6%, respectiv 2%, pretul mediu ajungand la 1.685 de euro pe metru patrat in sectorul 2.

Deprecieri ale preturilor s-au inregistrat in sectoarele 3 si 4, de 1%, respectiv 2%. In ceea ce priveste preturile apartamentelor noi, acestea au stagnat in lunile mai, iunie si iulie la o valoare medie de 1.909 euro pe metru patrat suprafata construita plus terasele.

www.ziare.com