A început sesiunea de primăvară 2025 de autorizare a electricienilor în domeniul instalaţiilor electrice, verificatorilor de proiecte şi experţilor tehnici de calitate şi extrajudiciari în domeniul
Un număr record de oferte depuse pentru atribuirea unui contrat de construcții este de semnalat, în condițiile în care luna ianuarie este marcată de amânarea termenelor de depunere a ofertelor, de
Prețurile petrolului au scăzut luni după ce președintele SUA, Donald Trump, a cerut din nou către OPEC reducerea prețurilor, în urma anunțării în prima săptămână de mandat a unor măsuri ample
Tribunalul București a admis o cerere de chemare în judecată depusă de firma de construcții Strabag împotriva CNAIR.Constructorul a cerut anularea procesului verbal încheiat la terminarea
Peste 430 de apeluri vor fi lansate anul acesta în cadrul programelor prin care este implementată Politica de Coeziune 2021-2027, calendarul lansărilor fiind anunțat de Ministerul Investițiilor și
Două blocuri, cu regim mediu de înălțime, urmează să fie edificate într-unul din marile municipii din țară, acest proiect fiind pe cale de a obține autorizația de construire. Documentația
Proiectul de construire a unui centru comercial a ajuns în faza dinaintea obținerii autorizației de construire. Documentația sa prevede și execuția de lucrări pentru amenajarea de parcări și a
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider Terenul de aproape 4.000 de metri pătrați a fost cumpărat de la Victoria Ventures, o firmă deținută de
Spații de producție, cu suprafața construită de peste 5 mii mp, urmează să fie construite în provincie. Noul proiect împreună cu toate clădirile existente vor conduce la crearea unui parc
Susidiara din țara noastră a unei companii multinaționale intenționează să construiască, într-o localitate din apropierea Capitalei, o hală cu funcțiunea de producție, depozitare și spații
În 2024, chiriașii și cumpărătorii de apartamente au continuat să se confrunte cu aceleași tipuri principale de compromisuri ca în 2023, însă ponderea acestora a variat în contextul noilor condiții
Pentru extinderea afacerilor lor, antreprenori locali vor investi în construirea de noi spații de producție și depozitare. În plus, vor fi executate și lucrări pentru amenajarea de platforme și
Proiectul de investiții al unor antreprenori români din provincie vizează crearea unei noi unități de producție și depozitare. Ansamblul propus va fi format din trei corpuri de clădire și va fi
Zeci de unități locative urmează să fie construite în apropierea municipiului București, dar și a altui municipiu mare din țară. Unul dintre planurile de investiții prevede operațiuni notariale și
Grand Hotel du Boulevard, una dintre cele mai vechi clădiri din București, va fi redeschis la finele primului trimestru al acestui an și afiliat lanțului hotelier maltez Corinthia, care deține
Platforma internațională P3 a fost cumpărată în 2016 de la fondul american TPG Real Estate și de la partenerul său canadian Ivanhoé Cambridge de fondul suveran al statului Singapore, GIC, care
Arhitectura și construcțiile românești se bucură de tot mai multă apreciere pe plan internațional. După ce în vara anului trecut a fost premiat la SHARE Architecture Awards 2024, proiectul
Grupul Zacaria, specializat în dezvoltarea proiectelor rezidențiale și industriale, a demarat construcția primului său parc de retail din portofoliu.Situat în centrul orașului Cisnădie, Zacaria
Profit.ro a anunțat anterior că principalul proiect în dezvoltare al Liebrecht & wooD este ansamblul rezidențial Liziera de Lac din Frumușani, în sud-estul Bucureștiului. Prima fază a
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider Proiectul este derulat prin intermediul companiei Glina SA, care operează fabrica de conserve Mandy de
Conform acestor date, lucrările de construcții au crescut cu 1,2% în zona euro și cu 1,3% în UE în luna noiembrie 2024, comparativ cu luna octombrie. În rândul statelor membre UE, cele mai
Departamentul de evaluări al companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox a evaluat ȋn 2024 proprietăţi cu o suprafață de 5,5 milioane mp şi cu o valoare cumulată de 8,5
Potrivit Stratos Management, una dintre cele mai mari companii care susține sustenabilitatea la nivelul oricărui organism social, fie că discutăm despre persoane fizice sau companii
Ministrul Transporturilor, Sorin GrindeanuBugetul Ministerului Transporturilor pentru acest an va fi mai mare cu cel puțin 5 miliarde de lei față de cel de anul trecut, a declarat ministrul
Primăriile sunt încurajate de către ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, să aplice în noul Program pentru Eficiență energetică și energie regenerabilă, cofinanțat în cadrul Programului de cooperare
Grupul Zacaria, specializat în dezvoltarea proiectelor rezidențiale și industriale, anunță demararea construcției la primul parc de retail din portofoliu. Situat în centrul orașului Cisnădie
Contractul pentru construirea Variantei Ocolitoare Timișoara Vest a fost semnat, după cum a anunțat directorul general CNAIR, Cristian Pistol.Acest nou obiectiv de infrastructură rutieră are
Perioada de depunere a proiectelor pentru reabilitarea termică a blocurilor, prin Programul Regional Vest a fost prelungită. Până la data de 31 mai 2025 mai pot fi depuse proiecte. Termenul inițial
Actualizarea valorii contractelor de lucrări de investiții, ca urmare a majorării salariului de bază minim brut garantat în construcții, este prevăzută în contractele de lucrări, astfel cum a fost
Patru ofertanți concurează pentru atribuirea contractului de supervizare a proiectării și execuției Secțiunii 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada A1 Sibiu – Pitești.Este vorba despre o relicitare
Până în luna februarie pot fi transmise datele pentru monitorizarea promovării producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, aferente trimestrului T4 al anului 2024 și a datelor
Vor fi aprobate limitele anuale aferente anilor 2025, 2026 şi 2027, pentru finanţările rambursabile care pot fi contractate şi pentru tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care
Au fost propuse modificări ale Codului fiscal privind impozitul suplimentar pe cifra de afaceri (ICAS), ceea ce va determina reducerea sarcinii fiscale și a costurilor de conformare pentru
Cifra de afaceri din industrie a fost mai mare în primele 11 luni ale anului trecut, comparativ cu perioada similară a anului anterior.În termeni nominali, creșterea pe ansamblu, a fost de 5,3%
După scăderea drastică din luna noiembrie când încrederea în economie a atins cel mai scăzut nivel din iulie 2020 în plină pandemie, decembrie a marcat o creștere a acesteia. Dar nivelul rămâne
Antreprenori locali intenționează să construiască în provincie un ansamblu de clădiri industriale, ce va cuprinde opt hale. Acestea vor include spații de producție, de depozitare și spații
Pentru ca pe amplasamentul aflat într-un municipiu să poată fi construit un ansamblu cu locuințe colective este necesară reglementarea terenului din punct de vedere urbanistic. Documentația
Piața autohtonă a energiei regenerabile atrage încontinuu investitori străini care pregătesc noi proiecte. Un astfel de proiect vizează înființarea a două unități fotovoltaice de producere a
Un ansamblu pe 40 de case ar urma să fie dezvoltat în apropierea unui mare municipiu. Acesta este motivul pentru care proprietarul terenului aferent a decis elaborarea documentației ce vizează
Proiectul de investiții ce vizează extinderea unei ferme zootehnice a ajuns în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Investiția propusă se referă la realizarea unei construcții
- Proiectul de construire a unei unitati de productie mobilier este in pregatire
- Un campus scolar integrat, gata pentru lansarea licitatiei de atribuire a contractului
- Chinezii de la UE Furniture cumpără fabrica Rus Savitar
- Roca Industry numește un nou CEO
- Lucrările la faza I de extindere și modernizare a Bazei Aeriene de la Câmpia Turzii, finalizate cu 25% înainte de termen
- Guvernul vrea să suplimenteze numărul de locuințe din fondul ANL destinate medicilor. Modificare și la chiriile locuințelor ANL
- Volumul lucrărilor de construcții a scăzut
- A1 Boita – Cornetu: Constructorii turci vor incepe turnarea grinzilor de saptamana viitoare
- Ce conditii vor trebui asigurate romanilor ca sa munceasca in strainatate
- Constructii Erbasu ramane castigatorul desemnat pentru construirea stadionului Michael Klein din Hunedoara
