Sursa: INSInvestiţiile nete realizate în economia naţională au crescut în primul trimestru mai ales ca urmare a creșterii înregistrată de lucrările de construcţii noi (cu 10,3%, față de
Sursa: INSPrimele trei luni ale acestui an au fost marcate de o scădere a numărului de locuințe date în folosință, comparativ cu perioada similară a anului trecut.Conform datelor provizorii
Ministrul Mediului, Mircea FechetInvestițiile finanțate prin Ministerul Mediului și Administrația Fondului pentru Mediu nu sunt în pericol, nici măcar în contextul presiunilor privind reducerea
Alocarea bugetară pentru Administrația Națională „Apele Române” beneficiază anul acesta de o majorare semnificativă.Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că Guvernul a aprobat pentru Apele
Parcurile fotovoltaice, ce vor avea puterea totală instalată de aproape 150 MW, urmează să fie înființate în țară. În prezent, acest proiect parcurge ultima etapă dinaintea obținerii autorizației
Un ansamblu rezidențial format din locuințe semicolective este pe cale să obțină autorizația pentru execuția lucrărilor de construire. Proiectul este propus să fie edificat în apropierea Capitalei
Noi spații de depozitare vor fi construite în incinta unui parc industrial din apropierea municipiului București. Ulterior, spațiile din incinta halei, cu suprafața construită totală de peste 33
Este în pregătire un nou proiect de investiții imobiliare, ce vizează atât demolarea construcțiilor existente, cât și construirea altora. Din componența viitorului ansamblu imobiliar va face parte
Locuințe colective, spații de loisir, spații comerciale, precum și spații cu funcțiuni administrative și pentru prestări servicii sunt prevăzute să fie realizate într-un viitor ansamblu imobiliar
Symmetrica finalizează o fabrică de 15 milioane de euro în VranceaRealestate MagazineJun 12, 2025, Real Investments, Real NewsShare on Facebook Tweet on Twitter Citește mai mult pe REAL
VEZI MAI JOS MESAJUL FOTBALISTULUI Fotbalistul a intrat pe piața imobiliară cu un proiect rezidențial amplasat în zona corporațiilor din Pipera, pe un teren cumpărat de la fiica cea mare a omului
Discuțiile fac parte din strategia mai amplă a grupului francez de lux de a reduce costurile și de a vinde participații în imobiliare de top pentru a-și reduce datoria mare, în contextul în care
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider „Căutăm activ să extindem portofoliul, atât în partea de locuințe colective, cât și în cea de locuințe
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider Acesta este un puternic semnal de încredere în piață transmis de Globalworth, cel mai mare proprietar
Ancora food există deja (Lidl, deschis în iunie anul trecut, n.red.), iar noi vom dezvolta un proiect mixed use: retail și servicii. Vom avea pe lângă retailul clasic și spații amenajate pentru
″Analiza situației din ultimii ani a arătat carențele funcționale ale spațiilor ce adăpostesc arhiva instituției. În prezent, Compartimentul Arhivă din cadrul Direcției Servicii Generale își
Grupul imobiliar britanic M Core a finalizat recent achiziția Focșani Shopping Center de la KBC, marcând o investiție semnificativă în sectorul de retail din România.Valoarea totală a
Iulius a anunțat dezvoltarea celui de-al treilea proiect Family Market, în comuna Tomești, județul Iași, pe baza unui buget de investiții de 28 de milioane de euro.Noul Family Market Tomești va
A fost emisă autorizația de construire pentru fazele II și III ale ansamblului rezidențial H Pipera Lake.Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe începe execuția primelor cinci imobile
În aproximativ zece zile ar urma să fie finalizate lucrările pe lotul 3 Sud al Autostrăzii A0 București, una dintre cele mai așteptate inaugurări de infrastructură rutieră din România, potrivit lui
Un ansamblu logistic urmează să fie extins, potrivit documentației urbanistice aprobată recent de către edilii Capitalei. Conform proiectului, urmează să fie executate lucrări pentru extinderea și
Circulația pe încă 14,57 km din autostrada Sibiu-Pitești se deschide astăzi, 11 iunie 2025, la ora 15.00, a anunțat Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.Se va putea circula astfel pe A1
Macaralele cu braţ telescopic SANY au cunoscut o cerere din ce în ce mai mare pe piaţa din România în ultimii ani. Succesul lor se bazează pe fiabilitatea lor, construcţia relativ simplă
Nu mai puțin de treisprezece oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract cu o valoare totală estimată la peste 243 de milioane de euro
Industria cimentului, una dintre cele mai poluante industrii din lume, își schimbă direcția pentru a se alinia la obiectivele UE de emisii nete zero. O forță de muncă bine pregătită este esențială
Un parc logistic, ce va cuprinde unități cu dimensiuni cuprinse între 1.500 mp și 20.000 mp, distribuite pe o suprafață totală construită de 85.000 mp, a primit autorizația de
Senatul a adoptat o hotărâre prin care își exprimă susținerea față de industria siderurgică națională, în contextul Planului de acțiune european privind oțelul și metalele.Planul de acțiune
Terenul necesar pentru extinderea halei unui supermarket urmează să fie reglementat din punct de vedere urbanistic. Documentația propune schimbarea destinației din zonă cu unități industriale
A fost întocmită documentația ce prevede execuția de lucrări pentru desființarea construcțiilor ce formează o unitate de producție. Suprafața construită desfășurată propusă spre demolare este de
Noi proiecte de dezvoltare spații de depozitare, propuse să fie realizate în apropierea municipiului București, parcurg ultimii pași necesari pentru obținerea autorizației de construire. Una dintre
Compania începe execuția primelor cinci imobile aferente acestei noi etape de dezvoltare, pentru care estimează un termen de finalizare de aproximativ 24 de luni. 52% din apartamentele care
Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat
Edificarea unei clădiri pentru o unitate de învățământ superior dintr-un mare municipiu a ajuns în faza dinaintea obținerii autorizației de construire. Investiția a fost estimată la o valoare de
Dezvoltatori imobiliari autohtoni au pregătit proiecte de construire în provincie a mai multor clădiri rezidențiale. Viitoarele blocuri vor avea regim redus de înălțime. Planurile de investiții
A venit și Daniel Constantin, românul care conduce de mulți ani Trump International Hotel & Tower Chicago ca vicepreședinte. Principala vizită a fost la „Transilvania Smart City Cluj”
Lion’s Head a obținut autorizația de construire pentru primul său parc logistic din România, amplasat în Popești-Leordeni. Proiectul, o investiție de 65 de milioane de euro, va fi construit pe un
Hagag Development Europe a anunțat începerea execuției fazelor II și III ale ansamblului rezidențial H Pipera Lake, după obținerea autorizației de construire. Nouă etapă de dezvoltare va include
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider „Suntem în due diligence cu 7 proprietăți, atât pentru achiziția unor active existente, cât și pentru
„Scăderea activității de pe piața imobiliară este efectul cumulat al mai multor factori care afectează atât încrederea, cât și puterea de cumpărare a românilor. Încetinirea pieței muncii
NEPI Rockcastle este și cel mai mare investitor imobiliar din România după valoarea activelor administrate. În cei trei ani de când Dany a preluat conducerea NEPI Rockcastle, în februarie 2022
- Vaunt accelerează internaționalizarea: extindere în SUA și peste 3,7 miliarde de euro în proprietăți procesate
- VIDEO Conferința Profit.ro - Piața imobiliară Ediția a V-a. Prețuri mai mari la locuințe și chirii crescute pentru sediile de firmă. Accelerează construcția de parcuri de retail
- EXCLUSIV FOTO Goldbach, cu Mirel Rădoi partener, cumpără o parte dintr-o fostă fabrică veche de un secol, ex-emblemă a României
- Sudul rezidențial al Capitalei, stimulat de prețuri și investițiile în infrastructură
- Blocuri noi, cu peste 450 apartamente, in Bucuresti
- Firma de constructii metalice, preluata de cunoscuti oameni de afaceri
- Centura Giurgiu Vest: Urmeaza semnarea contractului
- Licitatie de 136 mil euro, anulata la un an de la depunerea ofertelor
- Contract rutier de circa 100 mil euro, disputat intre mari firme
- Viitor mare ansamblu in apropierea municipiului Bucuresti, dezvoltat de antreprenori autohtoni
