Un ansamblu de clădiri cu funcțiune comercială și de prestări servicii va fieconstruit în provincie, proiectul de dezvoltare imobiliară ajungând în faza dinaintea obținerii autorizației de
Vor începe lucrări de reparații construcții nerezidențiale, cu o valoare de 4,7 milioane euro. Lucrările sunt cofinanțate din fonduri europene, prin Programul Operational Transport POT 2021-2027
Un ansamblu de clădiri cu funcțiune comercială și de prestări servicii va fieconstruit în provincie, proiectul de dezvoltare imobiliară ajungând în faza dinaintea obținerii autorizației de
Au fost semnate ultimele două contracte, aferente secțiunii montane Sărățeni – Pipirig a autostrăzii A8 Unirii, contracte care aveau câștigător desemnat dar nu aveau alocate creditele
Dezvoltatorul imobiliar Nusco, cu capital italian, a anunțat că a obținut autorizația de construire pentru faza III a proiectului său din șoseaua Pipera nr 48, în zona de nord a

Concurența dintre firmele de construcții începe să se resimtă din ce în ce mai mult în numărul mare atât al ofertelor depuse pentru atribuirea contractelor, cât și al contestațiilor și

Metinvest B.V, grup metalurgic‑minier multinațional, a primit undă verde din partea Comisiei Europene pentru a prelua controlul total asupra ArcelorMittal Tubular Products Iași S.A. Tranzacția

Încă un contract a fost semnat pentru modernizarea fostului Hotel Capitol din Brașov, deținut de societatea Aro-Palace SA.Viitorul hotel va fi denumit Mercure Brașov Center. ”În urma selecției

Programul național pentru transformarea digitală a autorităţilor publice locale va continua până la sfârșitul anului 2026, cu scopul de a interconecta sistemele informatice ale autorităților și

Comisia Europeană a înghețat Procedura de suspendare a fondurilor europene pentru România, dar procedura de deficit excesiv, aplicată din aprilie 2020, rămâne deschisă (în suspensie).Pentru cele

Un dezvoltator de spații industriale și logistice din țara noastră a decis edificarea unei noi hale în incinta parcului logistic pe care îl deține într-unul din marile municipii din țară. Suprafața
Nu mai puțin de douăsprezece oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de executie lucrări rutiere. Valoarea totală estimată a
Cinci luni este perioada prevăzută pentru evaluarea ofertelor depuse în vederea atribuirii unui contract pentru execuția de lucrări rutiere în valoare estimată de peste 16 milioane de euro
O nouă hală, pentru depozitarea materialelor de construcții, este prevăzut să fie construită într-o localitate din apropierea Capitalei. Proiectul, aflat în etapa premergătoare obținerii
Pe un teren, cu suprafața de aproape 83 hectare, este prevăzută demolarea clădirilor și a amenajărilor exterioare, aflate într-o stare avansată de degradare și care nu mai pot fi utilizate. Pe
Piața proprietăților rezidențiale premium a înregistrat o creștere semnificativă a prețurilor în ultimii ani, ajungând la niveluri record. Pentru anumite produse, prețurile s-au dublat în decursul
Două contestații au fost depuse în cadrul procedurii de atribuire a lucrărilor pentru modernizarea unui depou. Intervențiile aferente se ridică la o valoare estimată de peste 13 milioane euro

Urmează să înceapă lucrările de demolare a unor construcții din Capitală, documentația acestui proiect fiind pe cale să obțină autorizația de desființare. Pe terenul astfel eliberat va fi realizat

Un ansamblu imobiliar multifuncțional, cu spații de alimentație publică și de relaxare, urmează să fie construit în apropierea unui municipiu. Proiectul de dezvoltare imobiliară vizează și
Procedura de achiziție publică pentru atribuirea serviciilor de supervizare a proiectului de execuție a unui drum expres va continua, după un ofertant nu a fost mulțumită de rezultatul acesteia
După aproape jumătate de an, proiectele de înființare a unor unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile au reintrat în etapa dinaintea obținerii autorizației de construire
Un ansamblu imobiliar multifuncțional, cu spații de alimentație publică și de relaxare, urmează să fie construit în apropierea unui municipiu. Proiectul de dezvoltare imobiliară vizează și
Într-o perioadă în care arhitectura se concentrează tot mai mult pe fluiditate, lumină și conexiunea dintre interior și exterior, Schüco răspunde celor mai exigente cerințe cu soluții care
Henkel a lansat oficial noul său sediu central în clădirea de birouri Equilibrium 2 din nordul Bucureștiului.Elementul distinctiv al noului sediu este modul în care echipa de arhitecți a integrat

Afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei au volum mai mic în septembrie anul acesta, față de luna similară din anul trecut.Scăderea a fost de 4,2% ca serie brută, conform datelor
Schimbările demografice remodelează economiile din regiunile în care investește Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și din alte părți ale lumii, devenind o provocare
Afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei au volum mai mic în septembrie anul acesta, față de luna similară din anul trecut.Scăderea a fost de 4,2% ca serie brută, conform datelor
Mai multe proiecte de investiții, esențiale pentru dezvoltarea județului Iași, au fost aprobate de către Consiliul Județean Iași.Unul dintre cele mai importante demersuri vizează reabilitarea și
- BERD: Imbatranirea populatiei si reducerea fortei de munca vor afecta cresterea in tarile emergente
- Ionut Negoita dezvolta cel de-al saptelea ansamblu din portofoliul sau
- Filarmonica „Moldova” Iași va fi modernizata cu fonduri europene
- Ionut Negoita dezvolta cel de-al saptelea ansamblu din portofoliul sau
- Senat a adoptat o noua facilitate pentru firmele blocate de evenimente imprevizibile
- Viteza de construire a Autostrazii Moldovei: UMB a incetinit lucrarile in octombrie
- Producatorii de tamplarie termoizolanta cer Guvernului sa sprijine firmele care produc si exporta