După finalizarea noilor clădiri, ansamblul Royal Town va însuma, la sfârșitul anului viitor, peste 1.000 de unități locative.
Actualul context de piață nu a pus capăt investițiilor de pe piața rezidențială. O demonstrează și un dezvoltator ieșean, care a început construcția a trei noi blocuri de locuințe, în cadrul ansamblului rezidențial Royal Town, din cartierul Copou. Acestea vor însuma 400 de unități, distribuite pe câte 11 nivele, ce urmează a fi predate la finalul anului 2021.
Dacă primele trei blocuri din cadrul proiectului sunt deja finalizate și date în folosință, al patrulea se află în curs de construcție, cele 220 de apartamente ale sale urmând a fi predate la sfârșitul lui 2020. Planurile companiei dezvoltatoare prevăd ca, la finele lui 2021, ansamblul Royal Town să ajungă la un total de șapte blocuri și peste 1.000 apartamente – dintr-un total de peste 2.000 de unități locative pentru întregul proiect.
Citește întregul articol pe Imobiliare.ro!