Emax Real Estate, prima companie din România care a oferit deschidere spre piața din Dubai, este prima care lansează și oportunitatea de a investi în Miami.
Andreea Popa, CEO, a încheiat parteneriate strategice, de reprezentare exclusivă, cu doi dezvoltatori gigant din SUA
Emax Real Estate, prima companie care a implementat pe piața românească ideea investițiilor imobiliare în Dubai, aduce o nouă premieră, propunând românilor – dar și locuitorilor altor țări europene – achiziția de proprietăți în Statele Unite ale Americii. Astfel, Andreea Popa, fondator și CEO Emax, a încheiat recent parteneriate strategice cu doi dezvoltatori imobiliari gigant de pe piața americană, prin care a obținut dreptul de reprezentare exclusivă pentru o serie de ansambluri rezidențiale premium și de lux din Florida și Miami. Cei doi parteneri sunt, pe de o parte, Skyline Equities Realty și Skyline Realty International, companii-surori, cu un portofoliu de peste 30.000 de imobile rezidențiale finalizate și vândute în diverse subpiețe din SUA, respectiv Fortune International, companie dezvoltatoare și de brokeraj imobiliar cu o vechime de aproape 40 de ani, cu activitate concentrată în sudul Floridei.
„Luna aceasta am avut onoarea unei întrevederi cu Evangeline Gouletas, fondator și CEO al Skyline Equities Realty, respectiv Skyline Realty International – o femeie de afaceri respectată, considerată o adevărată legendă a real estate-ului american datorită experienței de peste cinci decenii în construcții și imobiliare. Sunt încântată să spun că am ajuns la un acord de business mutual avantajos, astfel încât Emax Real Estate oferă de acum în exclusivitate românilor posibilitatea de a face achiziții în proiectele dezvoltate de Skyline în zona Florida-Miami. De asemenea, am semnat recent un acord de colaborare și cu Fortune International, un alt colos al dezvoltărilor imobiliare din SUA, în portofoliul căruia se regăsesc o serie de ansambluri rezidențiale high-end, printre care The Ritz-Carlton Residences, Bentley Residences, Saint Regis Residences Miami, Cipriani Residences, Bacarat Residences, Monaco Yacht Club &Residences sau Missoni Baia.”
Andreea Popa, Founder & CEO Emax Real Estate
În momentul de față, Emax Real Estate are deja un birou de vânzări operațional în Miami, reprezentanții companiei fiind astfel pregătiți să ofere asistența necesară potențialilor cumpărători (din România, dar nu numai), în orice etapă a procesului de tranzacționare, inclusiv în elaborarea documentației aferente. De menționat este că proprietățile achiziționate aici nu pot fi supuse procedurilor de executare silită din altă țară, iar cumpărătorii vor avea posibilitatea de a obține rezidență în SUA, Florida fiind statul american cu cele mai multe facilități fiscale oferite proprietarilor de imobile. După modelul aplicat deja cu succes pe piața din Dubai, sucursala locală a companiei va furniza și servicii de property management celor interesați de valorificarea investiției prin închiriere.
„După aproximativ trei ani în care am oferit românilor șansa de a cumpăra, în scop investițional, proprietăți rezidențiale premium și de lux în Emiratele Arabe Unite, respectiv Dubai, intrarea pe piața din Florida și Miami, o premieră pentru România, reprezintă trecerea noastră, detașată, la următorul nivel. Știm că activele imobiliare continuă să prezinte un interes ridicat pentru români, cu atât mai mult în actualul context economic, iar posibilitatea de a face achiziții în SUA, țară mai puțin expusă amenințării directe a războiului ruso-ucrainean, ni se pare una extrem de atractivă. Asta cu atât mai mult cu cât vorbim de o piață imobiliară solidă, cu tradiție, iar Florida – și, mai specific, Miami – reprezintă una dintre cele mai populare destinații de vacanță de pe continentul american.”
Andreea Popa, Founder & CEO Emax Real Estate
Prețurile proprietăților din Miami disponibile spre achiziție exclusiv prin intermediul Emax Real Estate sunt comparabile cu cele ale unor imobile rezidențiale de lux de pe piața autohtonă, fiind astfel accesibile acestei categorii de cumpărători. Spre exemplu, în Cipriani Residences, proiect amplasat în reputatul cartier Brickell, prețurile pornesc de la 1,1 milioane de dolari (pentru un apartament cu un singur dormitor și o suprafață de circa 81,6 metri pătrați). Formată din aproape 400 de unități locative high-end, clădirea de tip turn este prevăzută cu facilități ultramoderne, oferă vedere directă la Oceanul Atlantic și are ca termen estimat de finalizare anul 2025.
O parte din ofertele disponibile pe piața americană vor fi listate în curând pe site-ul oficial al companiei, emax-realestate.ro, iar noile oportunități de achiziție vor fi prezentate și în cadrul evenimentelor exclusiviste organizate periodic, atât în țară, cât și peste hotare, de reprezentanții Emax.
Despre Emax Real Estate
Fondată în anul 2020, Emax Real Estate este o companie imobiliară românească specializată în facilitarea achizițiilor de proprietăți rezidențiale premium și de lux peste hotare. Astfel, Emax este reprezentant legal pe piața locală al unora dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Emiratele Arabe Unite, printre care se numără Emaar Properties, Damac, Sobha, Azizi, Select Group, Nakheel, Seven Tides sau District One. În 2022, compania a primit trofeul «Best Investment Opportunity 2021», în cadrul Galei Investing in Property – Romanian Property Awards.
În urma parteneriatelor recent semnate, compania oferă, în exclusivitate, și posibilitatea de a investi într-o serie de ansambluri rezidențiale high-end din Statele Unite ale Americii. Consultanții Emax asistă clienții în orice etapă a procesului de achiziție, putând asigura și închirierea, respectiv serviciile de property management după cumpărarea unui imobil.
Date contact:
0735.868.808