Execuția bugetară consemnează lună de lună, începând din aprilie, o creștere a veniturilor statului mai accelerată decât cea a cheltuielilor sale.
În primele opt luni din acest an, deficitul bugetar s-a mărit cu circa 5,5 miliarde lei față de cel din perioada similară a anului trecut. Totuși, ca pondere în PIB s-a înregistrat o ușoară diminuare.
Potrivit Ministerului Finanțelor, deficitul bugetului de stat s-a ridicat la 86,36 mld lei, reprezentând 4,54% din PIB. Spre comparație, în primele opt luni ale anului trecut a fost de 80,87 mld lei, adică de 4,59% din PIB.
Totodată, sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate au totalizat 31,49 mld lei, în creștere cu 37,3% (an/an).
Cheltuielile pentru investiții, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 71,95 mld lei, mai mari cu 10,65% față de aceeași perioadă a anului precedent.
Însă, cheltuielile cu asistența socială au fost de 167,40 mld lei în creștere cu 13,9%.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


