La cel puțin 30 miliarde de euro se ridică valoarea investițiilor pe care statul român și le-a asumat prin contracte pentru lucrări de construcții publice semnate anul acesta și valoarea estimată a contractelor aflate în curs de atribuire.
Numai cele mai mari 50 de contracte semnate de la începutul acestui an și până la jumătatea lunii septembrie au o valoare totală de peste 10 miliarde de euro.
Totodată, mai sunt contracte rutiere de circa 20 miliarde de euro, pentru care cele două companii de stat – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) – aveau în diverse etape de derulare, la începutul toamnei, proceduri de achiziție publică. Aceste contracte vizează proiectare și execuție autostrăzi, drum expres, precum și servicii de supervizare, de consultanță, întreținere curentă, etc.
Nu am luat în calcul contractele pentru lucrări de infrastructură feroviară, aflate în licitație și pe care urmează să le semneze CFR SA, contracte ce cumulează o valoare estimată de peste 3 miliarde de euro.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


