Noi tipuri de constructii nu vor mai avea nevoie de autorizatie

Noi tipuri de constructii nu vor mai avea nevoie de autorizatie

Senatul a adoptat propunerea legislativă prin care noi tipuri de construcții vor fi scutite de autorizație de construire. Proiectul legislativ a primit 102 voturi pentru, niciun vot conta și 14 abțineri.

Noua prevedere vine în sprijinul gospodarilor care vor să construiască solarii pentru legume în curtea proprie, simplificând procesul și eliminând obligativitatea obținerii autorizației de construcție pentru aceste lucrări.

Astfel, obiectivele de investiții cu destinaţie solarii de legume amplasate pe terenurile aferente casei de locuit, precum şi curţi si grădini din jurul acesteia vor putea fi executate fără autorizație de construire/desființare.

În prezent, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, reglementează foarte dur activitatea pe care o desfăşoară gospodarii în propria gradină, explică inițiatorii noului proiect legislativ, trei deputați PSD. Astfel, gospodarii care îşi ridică un solar în gradină pot primi amenzi chiar şi de 100.000 lei dacă nu sunt atenţi la o serie de prevederi.

În conformitate cu prevederile legale pentru a ridica un solar, următorii pași trebuie urmați:

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/noi-tipuri-de-constructii-nu-vor-mai-avea-nevoie-de-autorizatie/