Produse de garantare și finanțare dedicate întreprinderilor mici şi mijlocii, autorităţilor publice locale şi companiilor din subordinea acestora au fost lansate de Ministerul Finanţelor şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare.
Programele aflate în derulare au fost analizate în cadrul unei întâlniri de lucru între ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, şi mangementul Băncii de Investiţii şi Dezvoltare.
„Am solicitat conducerii Băncii de Investiţii şi Dezvoltare să accelereze implementarea programelor, astfel încât produsele de garantare să fie active pe piaţă în cel mai scurt timp. Este esenţial ca finanţările să ajungă rapid şi eficient la beneficiarii finali — IMM-uri, autorităţi publice locale şi companii din subordinea acestora – pentru ca efectele pozitive să se resimtă în economie începând cu anul 2026. În paralel, trebuie să consolidăm disciplina fiscală şi credibilitatea României pe pieţele internaţionale, pentru a susţine stabilitatea macroeconomică şi a proteja ratingul investiţional.”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
„Ne-am asumat un calendar accelerat pentru implementarea programelor şi lansarea produselor de garantare în piaţă.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:
https://arenaconstruct.ro/ministerul-finantelor-si-bid-lanseaza-produse-de-garantare-pentru-imm-uri/


