Holdingul imobiliar Meta Estate Trust reia propunerea de acordare a dividendelor în numerar din profitul net obținut în 2024, în valoare totală de aproximativ 6 milioane de lei. Propunerea, supusă anterior votului acționarilor în luna iulie, nu a fost aprobată din cauza lipsei cvorumului.
Distribuția vizează un dividend brut de 0,05 lei pe acțiune ordinară, aferent celor peste 118 milioane de acțiuni ale companiei. În 2024, Meta Estate Trust a raportat un profit net de 10,87 milioane de lei.
„Rezultatele foarte bune obținute în 2024 ne permit să propunem, pentru al doilea an consecutiv, o politică de dividend care combină plata în numerar cu acțiuni gratuite”, a declarat Bogdan Gramanschi, CEO interimar și CFO Meta Estate Trust.
Compania a propus anterior distribuirea de dividende în numerar o singură dată, de la listarea pe Bursa de Valori București, în 2022. Pentru profitul anului 2023, acționarii au fost recompensați exclusiv prin acordarea de acțiuni gratuite, iar pentru cel din 2022, printr-un mix între numerar și acțiuni gratuite.
Citește mai mult pe RADAR IMOBILIAR:


