Un nou proiect hotelier se pregătește la Brașov, unde Carolina Hospitality SRL a inițiat demersurile urbanistice pentru construirea unui hotel sub brandul Moxy by Marriott.
Proiectul, prevăzut pe Calea Făgărașului, vizează o unitate clasificată la 3 stele, cu regim de înălțime subsol + parter + 6 etaje și o suprafață desfășurată de aproximativ 8.100 mp.
Hotelul va avea 174 de camere, spații comune și o terasă circulabilă, fiind proiectat cu accent pe integrarea în zona de servicii din apropierea infrastructurii feroviare. Investiția include amenajări exterioare și peste 35 de locuri de parcare, conform normelor în vigoare, precum și spații verzi ce vor ocupa aproape 28% din suprafața terenului de 3.656 mp.
Amplasamentul aparține companiei Carolina Hospitality, care a obținut certificatul de urbanism la finalul anului 2024 și a depus documentația pentru aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu. Proiectul este realizat de biroul de arhitectură coordonat de arh. Iulian Nechita.
Inițiativa marchează extinderea brandului Moxy, cunoscut pentru hoteluri orientate către segmentul tânăr, cu design modern și servicii accesibile, pe o piață turistică în expansiune.
Citește mai mult pe RADAR IMOBILIAR:


