Marius Turcanu, directorul general al companiei Conedil Iasi: Sunt greoaie incasarile atat de la stat, cat si din mediul privat

Marius Turcanu, directorul general al companiei Conedil Iasi: Sunt greoaie incasarile atat de la stat, cat si din mediul privat

Ritmul lent al încasărilor este anul acesta una dintre principalele probleme cu care se con­fruntă constructorii.

Marius Turcanu, directorul general al compa­niei Conedil Iași, ne-a spus că sunt greoaie în­casările atât de la stat, cât și din mediul privat: ”Beneficiarii intuiesc lipsa aceasta de cashflow și atunci, cei care au bani, încearcă să obțină niște prețuri mai bune. Și chiar dacă obțin prețurile astea mai bune, tot plătesc greu”.

Întârzierile au devenit regulă, nu excepție. Încasările de la beneficiarii publici au fost re­duse o bună perioadă de timp, abia de cu­rând au început să mai fie unele plăți.

“Tot timpul avem facturi restante, dar anul acesta a fost mai rău. Dacă eu, anii trecuți, mă capitalizam undeva la 30–35 de zile, anul acesta au fost 60–90 de zile. Impactul este că ai nevoie de minim vreo 30 de zile să pui în operă materialele pe care le-ai luat și atunci te duci la furnizor după 160 de zile”, spune domnul Turcanu.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/marius-turcanu-directorul-general-al-companiei-conedil-iasi-sunt-greoaie-incasarile-atat-de-la-stat-cat-si-din-mediul-privat/