Investitie de peste 36 mil lei, pentru viitoarea „Delta Urbana” din Iasi

Investitie de peste 36 mil lei, pentru viitoarea „Delta Urbana” din Iasi

Rezultatul procedurii de atribuire a unui contract feroviar de peste 1 mld euro, contestat

Astfel, vor fi create brațe secundare de apă, canale, lacuri de retenție și zone umede, care vor sprijini biodiversitatea locală și vor contribui la gestionarea inteligentă a apelor pluviale.

Malurile râurilor vor fi consolidate și stabilizate prin tehnici ecologice de bioinginerie, urmând să fie plantate exclusiv specii autohtone de plante și arbori.

Spațiul va deveni complet accesibil comunității prin alei pietonale, piste pentru biciclete, zone de relaxare, puncte de belvedere și promenade riverane.

Totodată, obiectivul de investiții include și amenajarea de spații dedicate sportului, zone de joacă pentru cei mici și locuri de odihnă, totul realizat din materiale durabile și prietenoase cu mediul.

Durata de execuție efectivă a lucrărilor este estimată la 24 de luni, iar implementarea completă a proiectului se va întinde pe 36 de luni.

Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, completate de surse naționale și de la bugetul local.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/investitie-de-peste-36-mil-lei-pentru-viitoarea-delta-urbana-din-iasi/