Sistemul de impozitare a proprietarilor de terenuri aflate in intravilan, cu constructii, va fi modificat prin inlocuirea actualelor valori fixe cu grile avand o limita minima si una maxima, cota maxima de impunere fiind dubla comparativ cu actualele taxe, conform proiectului noului Cod Fiscal, scrie Mediafax. Astfel, daca in prezent impozitul pe terenul amplasat in intravilan inregistrat la categoria de folosinta terenuri cu constructii, este stabilit prin inmultirea suprafetei terenului, exprimata in hectare, cu o suma fixa, calculata in functie de rangul localitatii, de anul urmator aceasta suma nu va mai fi una fixa, ci va avea o limita minima si una maxima.