Impact Developer & Contractor a încheiat primele nouă luni din 2025 cu o cifră de afaceri consolidată de 55,8 milioane de euro, dublă față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor transmise de compania listată la Bursă. Profitul net consolidat s-a ridicat la 11,4 milioane de euro.
Compania atribuie evoluția ascendentă livrării celor 732 de apartamente din Greenfield Băneasa, integrării verticale și optimizărilor operaționale. Activitatea de dezvoltare imobiliară a generat 56% din veniturile consolidate, segmentul de construcții, operat prin subsidiara RCTI, a contribuit cu 38%, iar restul de 6% a provenit din chirii și servicii conexe, precum wellness, administrare și brokeraj.
Vânzările au avansat cu 152% față de primele nouă luni din 2024, până la 227 de unități, în valoare totală de 31,5 milioane euro. Cele mai multe tranzacții au fost realizate în Greenfield Băneasa, proiectul-cheie al dezvoltatorului. La 30 septembrie, compania avea 27 de locuințe precontractate și rezervate, cu o valoare de 4,2 milioane euro, programate să genereze venituri în ultimul trimestru al anului.
Citește mai mult pe RADAR IMOBILIAR:


