Stația CFR Gara de Nord din București, cea mai mare gară din România, va intra într-un amplu proces de modernizare, consolidare și reabilitare, după ce la începutul lunii septembrie a fost semnată autorizația de construire pentru prima fază a lucrărilor.
Proiectul, cu o valoare de peste 537 milioane lei, vizează transformarea treptată a Gării de Nord într-un spațiu sigur și modern, compatibil cu standardele europene, informează Ministerul Transporturilor.
Primele intervenții vor avea loc asupra clădirilor C1 și C4, parte a ansamblului istoric inaugurat în 1872. Lucrările vor include consolidări structurale, modernizarea instalațiilor, măsuri pentru eficiență energetică și conservarea elementelor de patrimoniu.
Durata estimată a execuției este de 46 de luni. Gara de Nord face parte din rețeaua europeană de transport (TEN-T), iar finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Transport 2021–2027.
Autoritățile susțin că obiectivul proiectului este de a oferi călătorilor o experiență mai sigură și civilizată, adaptată nevoilor actuale, dar cu păstrarea identității istorice a celei mai importante gări a Capitalei.
Citește mai mult pe RADAR IMOBILIAR:


