Dacă au de încasat sume certe de la autoritățile publice, firmele pot beneficia de eșalonări la plată a obligațiilor fiscale peste plafonul maxim.
Prevederea face parte din proiectul de lege votat de Parlament, care prevede adoptarea celui de-al doilea pachet fiscal pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea.
Noile prevederi stabilesc condiții mai stricte atât pentru persoanele juridice, cât și pentru persoanele fizice în ceea ce privește obținerea eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale.
Persoanele juridice pot accesa facilitatea de eșalonare simplificată doar dacă au datorii cuprinse între 5.000 și 400.000 de lei.
Asocierile sunt eligibile pentru sume între 2.000 și 100.000 de lei, iar persoanele fizice pot solicita eșalonarea pentru datorii cuprinse între 500 și 100.000 de lei.
Un aspect important este că o firmă care depășește plafonul maxim poate totuși beneficia de eșalonare, dacă are de încasat sume certe de la autorități publice. În acest caz, eșalonarea se poate acorda în limita acestor sume, în baza unui document emis de instituția publică respectivă.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


