Codul Urbanismului: Primele dezbateri pe amendamente

Codul Urbanismului: Primele dezbateri pe amendamente

Primele dezbateri parlamentare pe marginea Codului Urbanismului au avut rezultate pozitive. Discuțiile s-au încheiat cu acorduri asupra majorității amendamentelor, fără conflicte majore între parlamentari.

Deputatul USR Radu Mihaiu ne-a transmis că doar câteva capitole importante mai necesită clarificări înainte de adoptare.

„Am reușit ieri să finalizăm aproape toate amendamentele fără foarte multe dezbateri. Am trecut prin amendamentele mai puțin controversate, ca să spunem așa”, a declarat Radu Mihaiu.

Însă, potrivit acestuia, săptămâna viitoare urmează discuțiile privind patru categorii mari de articole legislative, care vizează: spațiile verzi, referendumul din București, plajele litoralului și autorizațiile de construire.

Aceste patru teme au fost intens discutate în trecut și sunt cele care au blocat în 2023 proiectul ajuns în Camera Deputaților.

Radu Mihaiu s-a arătat optimist:„ Au fost blocaje în trecut și cred că acum vor fi depășite, pentru că pare că avem cu toții dorință de a adopta acest cod al urbanismului, care ar fi cu adevărat un pas înainte pentru sectorul construcțiilor”.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/codul-urbanismului-primele-dezbateri-pe-amendamente/