Companiile care cumpără sau iau maşini în leasing vor putea deduce, în continuare, 50% din TVA dacă le folosesc atât în activitatea profesională, cât şi în scop personal. Deducerea se aplică şi la cheltuielile necesare autovehiculelor, inclusiv la combustibil. România a primit derogare de la Consiliul UE pentru deducerea limitată a taxei pentru încă trei ani.