Stadiul lucrărilor pe șantierul noului Centru de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi, din cadrul Institutului de Pneumftiziologie “Marius Nasta” a ajuns la 89%.
”Am ținut să vin să văd lucrările la fața locului, pentru că avem un termen în care noi trebuie să recepționăm această lucrare – până la 31 august 2026”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Acum câteva luni, acest proiect se confrunta cu blocaje majore: indicatorii tehnico-economici trebuiau reactualizați, finanțarea trebuia asigurată, iar antreprenorul lucra de luni de zile fără plăți.
Potrivit ministrului Dezvoltării, în doar câteva săptămâni au fost luate următoarele măsuri:
– au fost aprobați noii indicatori tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern;
– a fost asigurată finanțarea necesară din bugetul de stat;
– a fost alocată suma de 1,2 miliarde de lei pentru cele șase spitale aflate în această situație;
– au fost achitate toate facturile restante către antreprenor, în valoare de 155 de milioane de lei.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:
https://arenaconstruct.ro/centrul-medical-zerlendi-stadiul-lucrarilor-este-de-89/


