Lucrările la Autostrada A3 Transilvania, pe segmentul care leagă Cluj-Napoca de Oradea, au continuat să avanseze în anul curent, însă nu pare că vreun nou tronson va fi inaugurat anul acesta.
De altfel, sunt discrepanțe semnificative de avans de la un tronson la altul.
La începutul lunii octombrie, unele loturi depășiseră pragul de 80% execuție fizică, în timp ce altele se află în faza de proiectare.
Mai mult, în primele trei trimestre ale anului curent, unele șantiere au înregistrat un avans de doar 8 puncte procentuale al stadiului fizic al lucrărilor, iar altele de peste 24. Cel mai rapid avansează lucrările pe tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș, construit de antreprenorul Construcții Erbașu.
Un semn bun este că tronsonul care a suferit un blocaj major în trecut, Chiribiș – Biharia, s-a „urnit din loc” anul acesta. Au fost depășite problemele de achiziții și a fost semnat în cursul anului contractul de finanțare prin Programul Transport.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


