Am putea circula de anul viitor si pe Curtea de Arges – Tigveni: Incepe turnarea betonului rutier

Am putea circula de anul viitor si pe Curtea de Arges – Tigveni: Incepe turnarea betonului rutier

Dacă se mențin ritmul activităților și mobilizarea din șantier, este foarte posibil să fie deschisă anul viitor circulația pe secțiunea de 9,8 km Curtea de Argeș – Tigveni din autostrada Sibiu – Pitești, a declarat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Potrivit acestuia, constructorul austriac (Porr) este mobilizat în șantier cu 550 de muncitori și 170 utilaje, iar stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 83%.

A fost finalizată structura de rezistență la ambele galerii ale tunelului Momaia, în lungime de 1,35 km, iar acum sunt montate instalațiile de siguranță.

În următoarele zile va începe turnarea betonului rutier pe căile de rulare din galerii.

Se lucrează acum la:

– așternerea asfaltului pe mai multe sectoare ale autostrăzii,

– placa de suprabetonare a podului de la km 82+346 (au fost finalizate 11 din cele 12 poduri de pe traseu),

– sistemele de scurgere a apei,

– construcția clădirilor tehnice ale tunelului.

Termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor este anul 2027.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/am-putea-circula-de-anul-viitor-si-pe-curtea-de-arges-tigveni-incepe-turnarea-betonului-rutier/