Digitalizarea activității agenților imobiliari și dezvoltarea competențelor lor în mediul online pare mai importantă ca niciodată în această perioadă. Pentru că vrem să fim alături de tine și să te
Proiectul Vox Vertical Village, dezvoltat la Timișoara de Vox Property Group și supranumit primul „oraș pe verticală” din România, a obținut Certificat preliminar BREEAM Excellent pentru etapa de
Electrogrup, companie membră a grupului E-INFRA, în asociere cu Urban Scope, anunţă astăzi că va proiecta şi executa lucrări de modernizare a infrastructurii de mobilitate urbană în Câmpia Turzii
Obligaţiunile corporative denominate în euro emise de Vivre Deco (VIV25E) intră la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), la o lună
Sediul din Strasbourg al Parlamentului European va fi transformat în centru de testare și tratare a COVID-19. Anunțul a fost făcut de președintele instituției, David Sassoli.„În cooperare cu
Piața chiriilor nu va fi influențată semnificativ de situația generată de răspândirea noului coronavirus (COVID-19) în România, sunt de părere cei doi invitați care au participat la cea mai nouă
În momentul de față nu se pune problema unei crize pe piața imobiliară. Cei din domeniu nu ar trebui să se hazardeze să facă predicții despre viitor, mai ales că la ora actuală nu au la dispoziție
Bulgaria este una dintre țările vecine care a fost mai puțin afectată de pandemia de coronavirus (COVID-19). Cu toate acestea, piața imobiliară traversează, ca și la noi, o perioadă de
Genesis Property doneaza 50 de mii de euro pentru Institutul National de Boli Infectioase Matei Bals
Genesis Property, dezvoltatorul de clădiri de birouri de clasă A, sprijină cadrele medicale şi pacienţii afectaţi de virusul SARS-COV-2 printr-o contribuţie financiară în valoare de 50.000 de euro
După mai bine de un deceniu, programul Prima Casă va fi înlocuit de proiectul O familie, O casă, inițiat de fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici. Legea pentru modificarea și completarea
Dezvoltatorul One United Properties își extinde portofoliul aferent diviziei Neo cu un nou proiect rezidențial boutique care urmează să fie construit într-una dintre cele mai exclusiviste zone din
Seria CPI Webinar continuă săptămâna aceasta. Ne revedem miercuri pentru o oră de discuții alături de Bogdan Comănescu, unul dintre cei mai apreciați specialiști din piață cu experiență națională
One United Properties continuă seria dezvoltărilor imobiliare sub umbrela brandului Neo, divizie lansată în a doua jumătate a anului 2018 şi dedicată proiectelor rezidenţiale boutique, de
Peste 884.000 de contracte individuale de muncă au fost suspendate în România, conform situației prezentate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) în 3 aprilie, și alte 180.170 au fost
Starea de urgență instaurată pe plan național în contextul răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus (COVID-19) nu a avut, până în momentul de față, un efect tranșant asupra prețurilor de pe
Comunicarea corectă, echilibrată, este esențială în această perioadă de incertitudine, indiferent că vorbim despre dialogul avut cu alți colegi din breaslă sau despre mesajele transmise către
Un proiect de lege care prevede scutirea locatarilor și operatorilor economici de la plata chiriei pentru maxim 90 de zile a fost adoptat, ieri, de Senat.Propunerea de act normativ va fi
Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România (APAIR) și MLS.ro, cu susținerea ZAI Upgrade, organizează în această perioadă o serie de evenimente educaționale.Acestea se vor desfășura
Pe piața rezidențială din Brașov se poate observa în această perioadă o migrare a proprietarilor care până acum făceau un business prin închirierea apartamentelor în regim hotelier către varianta
Pandemia de coronavirus (COVID-19) a dus la apariția mai multor schimbări pe piața imobiliară din Brașov, inclusiv la nivelul preferințelor clienților. Am aflat în cel mai nou webinar CPI ce caută
Freedom Group, companie de consultanţă imobiliară fondată de către antreprenorul în serie Octavian Bădescu, estimează că activitatea agenţilor imobiliari s-a diminuat cu aproximativ 75% la nivelul
Tot mai multe companii din domeniul comercializării materialelor de construcţii, dar şi din alte domenii conexe şi-au restrâns activitatea, ba mai mult unele sunt pe cale să închidă, declară
Birourile notariale din țara rămân în continuare deschise, se pot face programări inclusiv online, iar în cazuri speciale notarii pot veni și la domiciul.Birourile notariale din țara rămân în
RE/MAX România organizează în următoarea perioadă cursuri online deschise în fiecare zi, de la ora 14, dedicate nu doar agenților imobiliari, ci și celor interesați de imobiliare.RE/MAX România
Este născută și crescută în New York, a făcut studii în domeniul comunicării și PR-ului, dar a fost întotdeauna atrasă de design interior și arhitectură. De la 27 de ani a început să se implice în
Seria CPI Webinar continuă săptămâna aceasta. Ne întâlnim miercuri, de la ora 12:30, pentru a dezbate alături de invitații noștri un subiect de maxim interes pentru jucătorii din breasla imobiliară
Sectorul imobiliar este și va fi afectat de pandemia de coronavirus fără doar și poate, important este ca în această perioadă dificilă agenții să nu își închidă complet activitatea, ci să profite
Sectorul imobiliar este și va fi afectat de pandemia de coronavirus fără doar și poate, important este ca în această perioadă dificilă agenții să nu își închidă complet activitatea, ci să profite
Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a discutat, prin intermediul unei videoconferințe, cu antreprenorii principalelor obiective de infrastructură rutieră și feroviară, dar și cu reprezentanții
În primele două luni ale anului s-au eliberat, la nivel național, aproape 5.500 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, potrivit celor mai noi date publicate de Institutul
Multe dintre agențiile imobiliare din România sunt organizate juridic sub formă de IMM sau PFA/II/IF, motiv pentru care, unii dintre cei activi pe piață pot beneficia de o serie de măsuri luate de
În februarie 2020, s-au eliberat 3.100 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 33,6% faţă de luna ianuarie 2020, şi cu 8,7%, faţă de luna februarie 2019, potrivit
Este femeie, antreprenor imobiliar internațional, broker în orașul american San Francisco, doctor în economie și vorbește patru limbi străine. Lucrează în real estate de 13 ani și are expertiză nu
Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) solicită băncilor să ia măsuri, pentru a veni în sprijinul beneficiarilor vulnerabili în această
CTP, dezvoltator si administrator de parcuri industriale din România şi Europa Centrală şi de Est îşi extinde portofoliul aflat în vecinătatea Bucureştiului, pe autostrada A1, la Km 13, punctul
Reynaers Aluminium România a anunţat, astăzi, că îşi desfăşoară activitatea în condiţii normale şi livrează în continuare către proiectele de construcţii aflate încă în derulare, se arată într-un
Pandemia de coronavirus ne-a schimbat radical modul de viață. Izolarea la domiciliu și restricționarea ieșirilor ne-au obligat să ne adaptăm – întâlnirile cu prietenii au loc acum doar online, cei
Peste 375.000 de cazuri confirmate în 195 de țări și teritorii, mai bine de 16.000 de decese, hotărâri excepționale luate de autorități nu doar la nivelul circulației cetățenilor, cât și în
Peste 375.000 de cazuri confirmate în 195 de țări și teritorii, mai bine de 16.000 de decese, hotărâri excepționale luate de autorități nu doar la nivelul circulației cetățenilor, cât și în
- Peste 180.000 de documente eliberate și transmise online de ANCPI în 5 zile
- IN NOILE CONDITII DE CRIZA FPSC reclama controalele efectuate de ITM
- CNAIR anunta inceperea lucrarilor de constructie a Variantei Ocolitoare Timisoara Sud
- FPSC cere Guvernului modificarea Ordonantei de urgenta 30/2020
- Wetterbest inaugureaza noua facilitate de productie - o investitie de 44,5 milioane de lei
- Femei de succes în Imobiliare: Are 17 ani de experiență și duce luxul la superlativ în real estate. Dacă vrei o carieră în domeniu, sfatul ei este simplu – „Ascultă-ți intuiția!”
- Valentin Morar, Wallberg Properties: „O criză imobiliară reală nu va fi, acest moment nu a surprins piața imobiliară într-o bulă”
- Măsuri sticte de protecție într-o fabrică din România unde se produc zilnic 25.000 mp de gresie și faianță
- Lucrările continuă pe șantierele Gran Via pentru cele aproape 500 de apartamente aflate în curs de finalizare. Ce măsuri speciale a luat dezvoltatorul?
- Recomandările ADIRU pentru dezvoltatori: „Continuarea activității este absolut necesară”, dar fiți prudenți și asigurați siguranța angajaților și clienților


