Interesul pentru casele și terenurile aflate în județul Ilfov a crescut spectaculos pe parcursul ultimelor luni. Dorința de a evita aglomerația din Capitală sau de a avea la dispoziție măcar un mic
București, Cluj-Napoca și Timișoara, trei dintre orașele cu unele dintre cele mai active piețe imobiliare din țară, se confruntă la ora actuală cu o supraofertă pe segmentul închirierilor, apărută
Situația generată de pandemia de coronavirus îi face pe mulți dintre cei care locuiesc în orașul Montreal, unul dintre cele mai dens populate din Canada, să ia în considerare tot mai mult opțiunea
Românii se așteaptă, în mare parte, să vadă în continuare o creștere a prețurilor de pe segmentul rezidențial, chiar și în contextul actual puternic influențat de criza sanitară, arată rezultatele
Cea mai înaltă clădire din lume a fost construită în Dubai și are 162 de etaje. În următorii ani, ar putea să ajungă pe poziția a patra în topul mondial, dacă aceste trei proiecte se vor
Cele mai mari si circulate strazi din municipiul Buzau vor intra in primavara anului urmator intr-un amplu proces de modernizare. Toate lucrarile se vor face cu fonduri europene. Mai exact, se vor
Luna octombrie a fost una record. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a atins cel mai înalt nivel din 2020, a fost cu 72% peste
Mai mult spațiu, o curte cu verdeață și mai puțină aglomerație. Să locuiești la casă pare ideal, în special acum când nevoia de confort și de siguranță este tot mai accentuată pe fondul
Aproximativ 30.600 de autorizații de construire au fost emise, la nivel național, strict pentru clădiri rezidențiale de la începutul anului 2020 și până la sfârșitul lunii septembrie.Din total
Prețurile locuințelor au crescut, luna trecută, în Marea Britanie în cel mai rapid ritm înregistrat din 2015 și până în prezent. Este vorba despre un avans cu 5,8% înregistrat în luna octombrie
Shopping City Buzau, centru comercial din orasul cu nume omonim, anunta finalizarea ultimelor etape de extindere si modernizare incepute in 2018, dupa o investitie in valoare de 16 milioane euro
Stocul de spatii de retail modern din Romania a depasit nivelul de 4 milioane de metri patrati dupa cele mai recente livrari de centre comerciale, dar ritmul de dezvoltare al pietei va incetini in
Alexandru Boghiu si Radu Gogoasa lanseaza, pe fondul accelerarii digitalizarii, startup-ul digital & tech The Mavers pe piata imobiliara, cu o investitie ce depaseste 300.000 de euro.
Rețeaua RE/MAX România se extinde cu trei noi birouri. Toate vor fi active pe piața din Capitală. Se deschide, astfel, a treia unitate sub brandul RE/MAX Magnum, unul dintre cele mai puternice
Inaugurarea tronsonului de metrou Râul Doamnei-Eroilor crește, cu siguranță, atractivitatea cartierului Drumul Taberei, iar studenții s-ar putea număra printre cei interesați de această zonă unde
One United Properties, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari din București, cu o valoare de piață de peste 1,1 miliarde de euro și un portofoliu ce cuprinde peste 2.000 de unități
Conceputul de urbanizare a suferit unele schimbări pe fondul pandemiei de coronavirus, iar felul în care gândim dezvoltarea orașelor noastre ar trebui, la rândul său, să se schimbe, este de părere
Ți-am pregătit încă o serie de noutăți așa că revenim cu un episod Tech Agenda în care colegul nostru Alex Dozsa, B2B Marketing Coodinator, le prezintă în detaliu.În primul rând, vorbim în noul
Aproape 4.300 de autorizații de construire s-au eliberat, luna trecută, pentru clădiri rezidențiale, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Pe parcursul lunii trecute s-au
Prima solicitare de garantare în cadrul programului Noua Casă a venit pe 17 septembrie. Până la ora actuală, au fost acordate deja 2.062 de credite prin intermediul său, cu o valoare de 511
Prima fază din LOFT green apartments, vândută aproape integral. Proiectul se finalizează anul viitor
Unitățile din prima fază a proiectului LOFT green apartments, care își propune să aducă pe piață primele apartamente din România care nu poluează, au fost vândute aproape integral.Prima fază a
Prețul nu mai este principalul criteriu luat în considerare de români la achiziția unei locuințe, cel puțin în mediul urban. Interesul pentru documentația construcției primează.Atunci când sunt
Peste 16.000 de locuințe noi ar putea fi livrate în București și în împrejurimi până la finalul acestui an, fapt ce ar rezulta în atingerea unui nou record pe piața locală.Înregistrarea acestui
Ca investitor internațional pe termen lung am început să explorez piața din România acum câțiva ani, datorită factorilor structurali. În primul rând, am apreciat enorm calitatea forței de muncă
Datele centralizate de Analize Imobiliare indică faptul că prețurile solicitate pentru proprietățile rezidențiale din România (apartamente și case) s-au stabilizat în perioada iulie-septembrie
După starea de urgență instituită în luna martie și încheiată la jumătatea lunii mai, cel de-al treilea pătrar al anului în curs a fost caracterizat de revenirea la (o oarecare) normalitate – chiar
Dezvoltatorii au făcut eforturi pentru a-și menține ritmul de lucru în perioada pandemiei, lucru vizibil din evoluția lucrărilor de construcții la nivel național și a unităților finalizate până
SIF Banat-Crișana a primit undă verde de la Consilul Concurenței, a preluat 99,92% din acțiunile sud-coreenilor de la Doosan IMGB și a definitivat tranzacția pentru terenul fostei platforme
Tech Agenda revine cu un nou episod! De această dată, colegul nostru Alex Dozsa, B2B Marketing Coordinator, îți vorbește despre noul feature care te ajută să oferi informații legate de
Spații office noi cu o suprafață de circa 800.000 de mp sunt așteptate în Capitală pe parcursul următorilor ani, potrivit estimărilor realizate de compania de consultanță imobiliară Cushman &
Aproximativ 150.000 de bucureșteni au la 10 minute de mers pe jos una dintre cele 10 stații noi de metrou inaugurate în zona Drumul Taberei, pe linia Magistralei 5.Va stârni acest cartier mai
Prima faza a proiectului LOFT green apartments a fost vanduta aproape integral. 25% dintre imobilele in constructie sunt deja vandute, conform unui comunicat trimis redactiei. Prima faza a LOFT
Circa 83% dintre angajați au lucrat de acasă în perioada stării de urgență, deci în intervalul martie-mai. Numărul lor a scăzut pe parcursul stării de alertă, ajungând la 50%.Au existat destul de
Cererea a crescut, pe fondul pandemiei, cu peste 50% în România în cazul caselor în intervalul iulie-septembrie, dacă ne raportăm la perioada similară din 2019. Perioada de lockdown din timpul
Piața chiriilor din Budapesta a avut mult de suferit de pe urma blocajului apărut în turism pe fondul situației generate de pandemia de coronavirus.Orașul atrăgea anual milioane de vizitatori, în
Potrivit unei analize realizate de RE/MAX Romania, noul context social determinat de criza Covid-19 a adus modificari in ceea ce priveste interesul locativ al romanilor. Astfel, in ultimele luni a
Pentru al doilea an consecutiv, proiectele de design interior semnate de compania romaneasca Delta Studio au castigat distinctii in cadrul European Property Awards 2020-2021, conform unui comunicat
Piața terenurilor din România rămâne atractivă pentru investitori în 2020, în ciuda situației generate de criza sanitară, arată rezultatele unui nou sondaj realizat de Colliers International.În
Aproximativ trei sferturi dintre investitorii activi pe segmentul de terenuri au incheiat tranzactii in 2020 sau se asteapta sa incheie tranzactii pana la sfarsitul anului, in ciuda redresarii
Pandemia nu îi sperie pe investitori. În ciuda situației fără precedent apărute la nivel mondial pe fondul răspândirii COVID-19, investițiile imobiliare realizate în metropole europene rămân la
- Prețurilor locuințelor, așteptate să scadă puternic în Spania. E prima țară din UE cu 1 milion de cazuri de COVID-19
- Septembrie 2020, luna recordurilor pentru Imobiliare.ro
- România, pe primul loc în topul european în privința lucrărilor de construcții
- Credite de 154 de milioane de lei, acordate într-o lună prin Noua Casă
- IN PRIMELE NOUA LUNI ALE ANULUI WDP a finalizat proiecte in valoare de circa 278 milioane euro
- Focusul pe clientii mari determina o crestere a portofoliului evaluat de Cushman & Wakefield Echinox
- AFI Europe deschide un nou centru comercial in Brasov
- Locuințe mai scumpe cu TVA 5%. Plafonul maxim crește la 140.000 de euro
- Stables a deschis nou spatiu de co-working In locatia fostelor grajduri ale Imperiului Austro-Ungar din Cluj
- JLL a reprezentat Maracana in inchirierea unor spatii logistice in Ploiesti si Constanta


