Două contracte de finanțare pentru investiții majore în sistemul de termoficare al municipiului Iași vor fi semnate semnate săptămâna aceasta.Valoarea lor totală este de 322 de milioane de lei
Sectorul „living”, ce include locuințele destinate închirierii, căminele studențești și soluțiile de locuire colectivă, continuă să atragă un interes puternic din partea investitorilor în
Un plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare de viitorul Executiv, urmează să fie elaborat în paralel cu negocierile pentru formarea noului
A fost semnat contractul pentru construirea Lotului 1B Miercurea Nirajului – Sărățeni din Autostrada Unirii A8 Tg. Mureș – Tg. Neamț.Practic, în acest moment, CNAIR implementează patru
Problema finanțării construirii Autostrăzii A8 în contextul apropierii termenului limită din PNRR a fost admisă de ministrul interimar al Transporturilor, Sorin Grindeanu.Valoarea depășește
Ministrul interimar al Finanțelor, Tanczos BarnaStatul poate susține în continuare atât derularea investițiilor publice, cât și plata salariilor și a pensiilor în actuala perioadă de
În total, peste 76.000 de credite ipotecare noi pentru achiziție ar putea fi acordate în România în acest an, excluzând refinanțările, restructurările, conversiile și transferurile de credite
Grupul IULIUS anunță că CINEPLEXX ROMÂNIA va deschide un concept cinema multiplex de ultimă generație, care va fi integrat în RIVUS Cluj-Napoca, cel mai nou proiect de regenerare urbană aflat, în
Mulți constructori au decis să modifice, în acest an, în sens ascendent tarifele pe care le percep pentru manoperă, pentru execuția diverselor tipuri de lucrări. Motivele care au dus la luarea
Hale cu spații de depozitare și pentru birouri vor forma un nou ansamblu, proiect ce va fi dezvoltat într-o localitate din apropierea Capitalei. Totodată, documentația proiectului prevede și
În cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de proiectare și execuție lucrări de construcții inginerești fost depuse două oferte. Valoarea totală a
Pentru atribuirea unui contract de lucrări construcții inginerești, cu valoarea totală estimată la 33 de milioane de euro, au fost depuse ofertele în cadrul procedurii de achiziție publică
Blocuri cu regim redus de înălțime și case individuale urmează să fie construite în provincie de către antreprenori autohtoni. Aceste noi proiecte de dezvoltare imobiliară parcurg ultima etapă
O hală cu spații de producție și depozitare va fi edificată într-unul din municipiile din țară, proiectul fiind finanțat de investitori români. Construcția propusă va avea suprafața construită
Un mare proprietar de ferme a decis să investească în extinderea capacității de producție. Astfel, urmează să fie construite mai multe hale, ce vor avea o suprafața construită totală de aproape 13
Patronatul Societăților din Construcții Sibiu (PSC) a organizat astăzi prima întâlnire din seria dedicată inițierii unui parteneriat funcțional cu autoritățile administrației publice locale.A
„Acest studiu ne-a confirmat ceea ce vedem tot mai des în piață: cumpărătorii nu mai vor doar un apartament bine amplasat, ci un stil de viață. Nu mai aleg proiecte-dormitor, ci ansambluri care le
Evenimentul va fi transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și la postul Prima News TV.Detalii pot fi văzute AICICONTEXT În 2024 au fost realizate în România tranzacții cu
Oferta este prezentată de companie ca fiind în conformitate cu strategia sa de a deține și gestiona centre comerciale dominante în noduri economice cheie din Africa de Sud și Europa de Est.MAS a
Au fost depuse patru oferte pentru atribuirea contractului de construire a lotului 6 al drumului de mare viteză Craiova –Târgu Jiu.Contractul pentru proiectarea și execuția acestui lot (19,5
A treia clădire cuprinde 112 apartamente cu unul, două și trei dormitoare. Prima clădire rezidențială din Stellaris Residencias cuprinde 129 de apartamente, este finalizată și vândută în
Evenimentul va fi transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și la postul Prima News TV.Detalii pot fi văzute AICICONTEXT În 2024 au fost realizate în România tranzacții cu
Chiriile solicitate de proprietari în luna aprilie au rămas relativ stabile față de luna martie (+1%), dar comparativ cu aprilie 2024 se observă o tendință generală de creștere (+7%). Conform unei
Drumul de mare viteza Craiova – Targu Jiu: Constructori romania si turci vor sa construiasca lotul 6
Au fost depuse patru oferte pentru atribuirea contractului de construire a lotului 6 al drumului de mare viteză Craiova –Târgu Jiu.Contractul pentru proiectarea și execuția acestui lot (19,5
EBcon – conferința de employer branding, cel mai amplu eveniment internațional dedicat Employer Brandingului din România și CEE, a avut loc pe 12 și 13 mai 2025 la Nord Events Center by
Crearea unui cadru de condiții favorabile negocierilor colective este obligatorie pentru țara noastră, în calitate sa de stat membru al Uniunii Europene.Condițiile favorabile vizează evitarea
Unul dintre cele mai importante centre medicale din vestul țării este construit de compania Construcții Erbașu.Institutul Regional de Oncologie din Timișoara reprezintă o investiție esențială
Sectorul construcțiilor va fi marcat de creșteri în următoarele luni, estimează managerii din acest sector, potrivit anchetei de conjunctură realizată de Institutul Național de
Senatul a adoptat cu 120 de voturi pentru și două abțineri propunerea legislativă pentru introducerea unui nou articol în ordonanța de urgență privind regimul deșeurilor.Noua lege îi va impune
Guvernul german a propus astăzi o lege pentru prelungirea controlului chiriilor, într-un efort de a face locuințele mai accesibile, respectând astfel una dintre promisiunile-cheie ale noii coaliții
Planul Urbanistic Zonal necesar realizării Drumului Radial 1 va fi elaborat Primăria sectorului 6. „Estimăm că acest plan va fi aprobat până la finalul anului de Consiliul General, dacă nu apar
Proiectul de construire a drumului expres Baia Mare – Satu Mare a ajuns în faza finală de avizare la CNAIR.Documentația pentru a obține autorizațiile necesare privind siguranța în trafic ar putea
Execuția bugetară din primele patru luni ale anului arată că ”asigurarea surselor de venituri pentru menținerea ritmului investițional și plata salariilor și pensiilor majorate anul trecut
Lucrările pentru primii 23 de km din canalul Siret – Baragan ar putea demara în primăvara anului viitor, dacă va fi atribuit contractul la începutul acestei veri. Constructorul va avea la
Suma de 1,69 miliarde de lei a fost virată de către Ministerul Dezvoltării în vederea decontării facturilor pentru 852 de obiective finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”
Piața creditelor ipotecare noi din România este estimată să depășească pragul de cinci miliarde de euro în 2025, cu peste 76.000 de credite acordate, excluzând refinanțările și restructurările
Locuințe, spații pentru birouri și prestări servicii sunt prevăzute să fie realizate în cadrul unui viitor ansamblu imobiliar ce va fi cosntruit într-un mare municipiu din țară. Pentru realizarea
HILS Development lansează platforma de responsabilitate socială Life@HILS și anunță susținerea unor inițiative de impact la nivel social, educațional și de mediu, derivate din misiunea companiei de
Situații similare apar și în alte orașe mari, precum Iași sau Brașov, unde locuințele construite recent pot fi mai accesibile decât cele vechi.Diferențele de preț reflectă particularitățile
O mare unitate spitalicească va fi construită în municipiul București. Proiectul prevede edificarea etapizată a mai multor corpuri de clădire. Finanțarea lucrărilor va fi asigurară din surse
- Viitor depozit logistic, cu peste 4 mii mp sc, in provincie
- Noi spatii comerciale, proiect in pregatire in provincie
- Preturi pentru lucrari specifice de constructii, in provincie
- Analiză: 2025 aduce oportunități pentru transport și logistică, pe fondul Schengen terestru și al tendințelor de nearshoring
- Bloc turn in Bucuresti, in planul unor mari dezvoltatori
- Blocuri noi, cu peste 150 apartamente, in apropierea Capitalei
- Traficul, aerul poluat și lipsa siguranței – triada care preocupă părinții din București
- EXCLUSIV Tendințele anului 2025 în domeniul infrastructurii logistice
- Austriecii de la Terra au inaugurat un nou sediu la Brașov și pregătesc extinderea în două noi orașe
- FOTO STC Partners, controlat de doi foști manageri Strabag, accesează o finanțare de 20 de milioane de euro pentru dezvoltarea ansamblului rezidențial Quartier Ferdinand din București


