Guvernul federal a convenit asupra unui buget pentru anul în curs și a planificării financiare până în 2029. ”Proiectul marchează o abatere clară de la anii de paralizie fiscală. Cu toate acestea
Gestionarea siguranței clădirilor este în plină realizare, cu pași importanți pentru evaluarea riscului seismic și implementarea măsurilor necesare pentru protejarea patrimoniului construit.Una
Opt spitale din țară vor primi finanțare pentru extinderea, reabilitarea și dotarea ambulatoriilor integrate, în zonele cu acces limitat.Investiția totală se ridică la 21 milioane euro
Datele Institutului Federal pentru Cercetare în Construcții, Afaceri Urbane și Dezvoltare Spațială (BBSR) arată o creștere medie în cele mai mari 14 orașe germane de 50%, dar asta pentru că sunt
Investițiile au crescut peste nivelul bugetat, generând presiuni suplimentare asupra bugetului de stat, este de părere fostul ministru al finanțelor, Marcel Boloș. Cheltuielile pentru investiții au
A fost finalizat și recepționat studiul de fezabilitate și urmează să fie demarată licitația pentru proiectare și execuție lucrări de reconfigurare a zonei Dimitrie Pompeiu – Fabrica de Glucoză –
Un nou parc comercial, investiție de aproape opt milioane de euro, va fi dezvoltat în zona Chitila.Proiectul, denumit Chitila Plazza, va avea o suprafață închiriabilă de aproximativ 6.800 mp și
Noi contracte de finanțare a investițiilor în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, pentru autoconsum, au fost semnate cu 29 de entități publice.Valoarea totală a
Urmează să fie declanșate procedurile de expropriere pentru realizarea proiectului Varianta de ocolire Timișoara Vest. Este prevăzută exproprierea a 258 de imobile aflate în proprietate privată
Recent, Henkel a închiriat circa 4.000 de metri pătrați pentru un sediul nou amplasat la etajele 10 și 11 din clădirea Equilibrium 2, livrată de suedezii de la Skanska în decembrie 2022. Aceasta
În vederea decontării facturilor pentru 616 obiective finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, a fost virată suma de 1,02 miliarde de lei, a anunțat ministrul Dezvoltării
În cadrul programelor guvernamentale IMM Prod și Garant Construct au fost semnateconvenții de garantare pentru acordarea de garanții destinate refinanțării creditelor contractate.Convențiile au
Programul de Guvernare: Dezvoltare, Administratie Publica, Lucrari Publice si Reforma Administrativa
O reformă administrativă se anunță și în domeniul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, potrivit noului Program de Guvernare (proiect). Digitalizarea este o prioritate, dar și adoptarea Codului
Redeschiderea liniilor de cale ferată aflate în conservare, reînnoirea sectoarelor secundare de cale ferată pentru reducerea timpilor de parcurs și achiziționarea de material rulant se numără
Ciprian‑Constantin Șerban și Sorin GrindeanuCiprian‑Constantin Șerban (39 ani) este propus de PSD pentru portofoliul Ministerului Transporturilor în viitorul Guvern condus de Ilie Bolojan. În
Noua coaliţie de guvernare, formată din PSD, PNL, UDMR, USR şi Grupul Minorităţilor Naţionale, îşi propune prin Programul de Guvernare 2025-2028 să continue investiţiile în infrastructura de
După instituirea noului Guvern, ar urma să fie sistată semnarea de noi contracte de investiții în infrastructura rutieră de către CNAIR, potrivit proiectului Programului de Guvernare al
'Constructorul român (UMB) este mobilizat în șantier cu 420 de muncitori și 180 utilaje. Se lucrează acum în special la fundațiile de susținere a tablierului metalic de la podul peste lacul
”Volumul lucrărilor de construcții, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 6,9%, creștere înregistrată la lucrările de reparații capitale (+57,3%) și la lucrările de construcții noi (+5,8%)
Rădăcini Estate, divizia imobiliară a Rădăcini Grup, va dezvolta un parc comercial modern în zona Chitila, în parteneriat cu antreprenorul general ImoSteel, pe baza unei investiții de aproape 8
Olala! își consolidează extinderea strategică pe piața din România prin achiziția a două hoteluri situate în centrul Bucureștiului – Hotel Duke Romană și Hotel Duke Armenească, într-o tranzacție de
Mariana Garștea, Director General Sixense RomâniaSe construiește în continuare foarte mult în București și peste tot în țară, iar această tendință va continua, cel mai probabil, odată cu
Spații logistice, de depozitare și producție, precum și spații administrative urmează să fie construite într-o localitate din apropierea Capitalei, în cadrul unui parc industrial. Potrivit
A fost elaborată documentația ce vizează extinderea unei clădiri și schimbarea destinației din spațiu de producție în spațiu de depozitare. Suprafața construită desfășurată nou-propusă este de
Un nou ansamblu rezidențial este pregătit spre a fi construit într-o localitate din apropierea unui mare municipiu. Ansamblul va fi format din mai multe blocuri, ce vor avea regim redus de
O zonă de unități economice industriale și un parc fotovoltaic vor fi înființate în baza unui nou proiect de investiții, pe un teren cu suprafața de peste 40 hectare. Pentru acest teren
Principalul oraș de la malul Mării Negre atrage un val semnificativ de investiții, consolidându-și poziția de hub regional pentru energie, securitate și logistică, arată o analiză Romania Property
În prima parte a anului 2025, interesul cumpărătorilor români s-a concentrat asupra cartierelor considerate încă accesibile din marile orașe, arată o analiză realizată de Imobiliare.ro.În ciuda
Investiția se ridică la 18 milioane de euro. Dezvoltarea va include 25 de apartamente, distribuite pe cinci niveluri, de la garsoniere până la penthouse-uri. La parter vor exista spații
Furnizorul de spații de coworking aSpace își extinde prezența prin inaugurarea unei noi locații de aproape 1.000 de mp într-o clădire pe Calea Victoriei.Noul spațiu se adresează în principal
Astfel, au fost obținute autorizațiile de construcție pentru Galeria Comercială și pentru elementele de urbanizare, respectiv accesele, drumurile interioare și rețelele. Autorizațiile pentru
(VIDEO) Gabriela Iftimie despre REC, agenți imobiliari, relația cu APAIR și leadership• Cum s-a legat o comunitate imobiliară reală în Iași: REC – povestea care nu mai e doar pe WhatsApp•
Proprietarul Proinvest Park Miroslava este Vasile Sandu, arată Ziarul de Iași, iar parcul este amplasat în proximitatea zonei metropolitane Iași, cu acces la drumul european E583 și în
Va fi prelungit termenul de finalizare a anumitor lucrări de cadastru, după ce ANCPI a primit mai multe solicitări în acest sens.Solicitările au fost transmise atât de prestatorii de servicii
Economia zonei euro traversează o perioadă dificilă, iar Fondul Monetar Internațional (FMI) avertizează asupra stagnării economice, în ciuda unor indicatori aparent stabili.În cel mai recent
Proiectul de modernizare a sistemului de termoficare din București, care vizează implementarea unei noi unități de cogenerare de înaltă eficiență în cadrul CET București Sud, avansează prin
Noi tarife pentru colectarea separată și transportul deșeurilor abandonate pe domeniul public urmează să fie adoptate de către Consiliul Local al Sectorului 6. Va fi stabilit și tariful pentru
A intrat în vigoare un nou ghid tehnic care impune reguli pentru prevenirea căderilor accidentale în golul tehnologic al structurilor paralele (gemene).Astfel, au fost stabilite condițiile
Noul normativ privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor intră în vigoare pe 19 iulie 2025.Prevederile sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice și juridice implicate
După ce au fost scutite de la plata tarifelor patru tipuri de servicii furnizate de ANCPI a crescut presiunea asupra personalului de specialitate din cadrul oficiilor teritoriale,întrucât în
- Registrul Urbanistilor: Mai multi experti in tabloul national si mai multe atributii
- A1 Margina – Holdea: In curand se va vedea luminita de la capatul tunelului
- Un pod va fi construit si unul modernizat cu peste 180 mil lei
- Viitoare zona industriala, pe mai mult de 8 hectare
- Spatii de vanzare noi, pentru un mare retailer
- Un parc industrial va fi infiintat pe aproape 2 hectare
- Agregate minerale: Perimetru nou, pentru extractia a peste 820 mii mc
- Preturi pentru lucrari specifice de constructii, in Bucuresti
- O ferma va fi extinsa, cu o investitie de circa 2,5 mil euro
- CNAIR castiga definitiv procesul privind intarzierile la Podul de la Braila


