Diferențele de salarizare pentru funcțiile publice au început să producă efecte directe în administrația centrală.La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, migrația
Achizițiile majore sau investițiile cu grad mai ridicat de risc nu par să prezinte mare interes pentru populație în această perioadă, arată un sondaj IRSOP realizat în februarie pe un eșantion de
O firmă de construcții, activă din anul 1990 și specializată în lucrări de infrastructură industrială și civilă, ce avea peste 300 de angajați în 2024, a cerut intrarea în procedura de concordat
Patru mari proiecte de investiții sunt propuse spre contractare de către Autoritatea de Management, prin Programulul Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021-2027.Ministerul Investițiilor și Proiectelor
Treisprezece noi contracte de finanțare din cadrul prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” au fost semnate.Valoarea lor totală este de 167,43 milioane de lei, a anunțat ministrul
Vor începe lucrări de modernizare și reparații pentru infrastructura feroviară dintr-un județ din țară. Valoarea cumulată a intervențiilor este de aproape 2 milioane euro, echivalentul a peste 9
Pe un teren cu suprafața ce depășește trei hectare este prevăzută realizarea unor spații industriale. Pentru început a fost elaborată documentația ce prevede introducerea în intravilanul
Lucrări pentru construirea unor clădiri cu locuințe colective, amenajări exterioare și împrejmuire vor fi executate într-un municipiu. Aceste lucrări sunt tot mai aproape de a fi demarate
Proiectul de dezvoltare imobiliară, ce vizează realizarea unui mare ansamblu format din locuințe individuale, parcurge în prezent etapele necesare în vederea obținerii autorizației de construire
Un ansamblu imobiliar cu funcțiuni mixte (locuințe colective și spații cu funcțiuni complementare) urmează să fie dezvoltat într-un mare municipiu. Proiectul prevede și realizarea altor obiective
Pe fondul preocupării pentru competitivitate, discuțiile despre Legea privind Acceleratorul de Decarbonizare Industrială (Industrial Decarbonisation Accelerator Act – IDAA) se intensifică
Pentru prima dată după trei ani de scăderi, numărul autorizațiilor pentru construirea de locuințe în Germania a crescut în 2025, potrivit datelor publicate astăzi de Oficiul Federal de Statistică
După introducerea obligației pentru întreprinderile mici de aplicare a TVA din momentul depășirii plafonului de scutire, o nouă propunere legislativă vizează acordarea unui termen de conformare și
Mariana Garștea, Director General al Sixense RomâniaÎn România, conform datelor interne puse la dispoziție de Sixense România, 73% dintre proiectele de construcții înregistrează întârzieri
Constructorii susțin că diminuarea volumului investițiilor publice este factorul numărul 1 care le afectează activitatea într-o măsură chiar mai mare decât politicile fiscal-bugetare adoptate în
Măsurile pentru reformarea administrației publice, în varianta agreată de Coaliția de Guvernare, au intrat în consultare publică.Reforma administrației reprezintă un cumul de măsuri care prevăd o
În condițiile de ninsoare sau temperaturi scăzute cele mai multe șantiere sunt oprite complet. Constructorii de autostrăzi și drumuri de mare viteză sunt în mare parte în pauza specifică sezonului
O clădire rezidențială, cu regim mediu de înălțime, este propus să fie construită într-unul din marile orașe ale țării. Proiectul de dezvoltare imobiliară, aflat în etapa premergătoare obținerii
Un ansamblu de hale metalice identice, cu funcțiune mixtă (producție, depozitare și zonă administrativă / birouri) este pregătit pentru a fi dezvoltat într-unul din municipiile din țară. Lucrările
Zece oferte din partea firmelor și asocierilor de firme de construcții au fost depuse pentru atribuirea unui contract de proiectare și execuție lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere
Un nou proiect de investiții, ce vizează înființarea unui parc fotovoltaic, parcurge pașii necesari în vederea obținerii autorizației de construire. Viitoarea centrală electrică fotovoltaică va fi
Clădiri, cu locuințe colective și spații cu funcțiuni de interes general, vor fi edificate într-o localitate din apropierea unui mare municipiu, În total, sunt prevăzute să fie realizate peste o
Cunoscuți dezvoltatori rezidențiali pregătesc noi proiecte imobiliare ce urmează să fie dezvoltate pe un teren de peste 5 hectare, situat în municipiul București, în apropierea unei stații de
O noua unitate cu spații pentru depozitare, anexe administrative și tehnice, este prevăzută să fie edificată într-o localitate din apropierea unui mare municipiu. Investiția include și realizarea
Opt asocieri de mari firme de construcții concurează pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Lotului 3 Bălcăuți – Siret, din Drumul Expres Suceava – Siret.Valoarea estimată
Autorizații de înființare pentu capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu o putere totală de 849,36 MW și capacități de stocare de 596 MW au fsot aprobate ieri în
În România, în ultimii ani, se conturează o tendință de construire a caselor pe structură din lemn, care se menține constant. Nevoia de eficiență energetică, schimbările din stilul de viață și
Opt asocieri de mari firme de construcții concurează pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Lotului 3 Bălcăuți – Siret, din Drumul Expres Suceava – Siret.Valoarea estimată
Statul are în plan dezvoltarea infrastructurii de irigații, cu peste 100 de proiecte ce se află în diferite stadii de realizare. Acestea sunt realizate în cadrul Programul Național de Reabilitare
Mai multe proiecte de amenajări hidroenergetice se află în prezent în diverse etape de execuție sau pregătire. Investițiile sunt derulate în corelare cu procedura de mediu, iar în această perioadă
Antreprenorul Construcții Erbașu construiește în Cluj-Napoca un obiectiv medical de referință: Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie.Lucrările se află într-un stadiu foarte
Un nou fond suveran de investiții destinat finanțării construirii anual în Spania a până la 15.000 de locuințe de închiriat accesibile a fost înființat, după cum a declarat prim-ministrul spaniol
Cele mai semnificative probleme care limitează îmbunătățirea activității în sectorul serviciilor au fost identificate în cadrul unui sondaj realizat de INS, în ianuarie.Peste un sfert dintre
În derularea contractului pentru proiectarea și execuția lotului 1 al autostrăzii A0 București Nord a apărut o dispută între membrii asocierii câștigătoare a acestui contract: Impresa
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean AradLansarea licitațiilor pentru atribuirea contractelor de execuție a lucrărilor de reparații, precum și pentru proiectele finanțate integral din
Până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” au fost semnate 4.464 de contracte de finanțare. Gradul de contractare al programului este de 77%, cu o valoare totală
Pentru optimizarea activității sale, un operator economic local intenționează să investească în înființarea unui centru de depozitare, proiectul fiind aproape să obțină autorizația de construire
Demersurile privind modernizarea și extinderea unei hale de producție și depozitare continuă, proiectul parcurgând ultima etapă în vederea obținerii autorizației de construire. Din punct de vedere
Un teren, cu suprafața totală de peste șase hectare, situat într-un municipiu din țară, va fi pregătit pentru realizarea de dezvoltări imobiliare. Astfel, mai multe corpuri de clădire amplasate
Un nou plan de investiții prevede edificarea, într-un municipiu din țară, a unei clădiri cu șapte niveluri, cu funcțiunea de aparthotel. Documentația acestui proiect prevede și execuția de lucrări
- Secretul facturilor mici: izolația și centrala de bloc în 2026
- Tranzactia prin care Umbrarescu preia activele ArcelorMittal Hunedoara, analizata de Consiliul Concurentei
- Avize de mediu mai rapide cu 40 de zile: Guvernul promite proceduri simplificate si digitalizare completa
- Cristian Erbasu, presedintele CAIR: Intarzierea aprobarii bugetului de stat afecteaza companiile
- Autorizarea in sectorul gazelor naturale: Start la inscrieri pentru examene
- BEI finanteaza trei centrale fotovoltaice de 190 MW in Oltenia
- Tramvaie, autobaze modernizate, cu peste 80 mil euro din fonduri europene
- Intarzieri, penalitati si litigii intr-un contract de resistematizare a strazilor
- CTP are un nou COO în România
- Viitor centru comercial, cu aproape 9 mii mp scd, in provincie


