Curtea de Conturi a descoperit mai multe nereguli petrecute in 2013 la Ministerul Dezvoltarii, fiind incalcate atat prevederile legale privind achizitiile publice, cat si cele privind finantele
Valoarea ofertelor de locuinţe din Bucureşti era estimată la sfârşitul anului trecut la circa un miliard de euro, în creştere cu 5,1% faţă de decembrie
Federaţia Agrostar cere scoaterea staţiunilor de cercetare agricolă de sub tutela Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), restructurarea acestora şi
Immofinanz Group, cel mai mare proprietar de spatii de birouri din Bucuresti, anunta incheierea a noi contracte si prelungirea acordurilor existente in Iride Business Park, pentru o suprafata totala
Alexandrion Grup, unul dintre cei mai puternici jucători de pe piața românească a produselor alcoolice și-a schimbat denumirea în Distileriile Alexandrion, a
ALD Automotive, unul dintre principalii jucători de pe piața de leasing operațional din România, a încheiat anul 2014 cu o creștere de 15% a flotei, ajungând la
Organizaţia Patronală "Operatorul Portuar" Constanţa şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare (FNSP) solicită Ministerului Transporturilor revocarea
Moneda naţională a rămas stabilă faţă de euro, iar Banca Naţională calculat un curs de 4,4407 lei pentru moneda europeană, în scădere
RCS & RDS, unul dintre cei mai importanţi operatori de telecomunicaţii din regiune oferă utilizatorilor prin platforma online Digi Online o gamă largă de filme şi
Producătorul german de articole sportive Puma a anunţat luni o creştere peste aşteptări a vânzărilor trimestriale, dar o profitabilitate redusă
Cu mai puţin de două săptămâni înainte de expirarea programului de salvare actual al Greciei, miniștrii de finanțe din zona euro se întâlnesc
Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a anunţat, luni, că se lucrează la un proiect prin care, în cadrul EximBank, să se creeze o bancă de dezvoltare care
Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, luni, primarilor de comune, în Adunarea generală a Asociaţiilor Comunelor din România, un mesaj în care precizează
Euroins România a încheiat anul 2014 cu venituri din prime brute subscrise de 479 milioane de lei, în scădere cu 6,7% faţă de anul anterior.Read full article on
Federaţia Agrostar cere scoaterea staţiunilor de cercetare agricolă de sub tutela Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), restructurarea acestora şi
O echipă de cercetători a găsit o adevărată lume dispărută sub stratul de gheaţă al Antarcticii.
Read full article on Capital
Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software Timișoara (ARIES-TM), cu sprijinul Ministerului Economiei, susține prezența a 14 companii
Peste 100 de bănci din 30 de ţări, au fost jefuite începând cu anul 2013 în cadrul unui atac cibernetic complex, conform Kaspersky Lab.
Read full article on Capital
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) va trimite marţi în şomaj tehnic 70 de angajaţi, din totalul de 100 de salariaţi ai companiei, ca urmare a incertitudinii
Cursul anunţat de BNR pentru euro a stagnat luni la 4,44 lei, în contextul unei activităţi reduse în piaţa interbancară locală, în timp ce francul
Restaurantele, barurile şi cluburile vor publica pe meniu anunţul tip formulat de Ministerul Finanţelor privind obligaţia de a primi bon fiscal sau îl vor pune la
Complexul portuar Giurgiu, alături de porturile Bechet şi Corabia, gestionate de Administraţia Porturilor Dunării Fluviale, vor fi modernizate prin investiţii cu o valoare
Bănci din România se numără printre cele vizate de o grupare de hackeri vorbitori de limba rusă, care a reuşit să fure, începând din 2013, zeci de
Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, s-a declarat sceptic în privinţa ajungerii la acord între Grecia şi creditorii internaţionali, în timp ce
Grecia începe o săptămână decisivă în ceea ce priveşte rămânerea în zona euro, în condiţiile în care miniştrii de
Din totalul de 6.270.615 de vehicule care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, 1,103 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani, se arată în datele
Constructorul auto sud-coreean Hyundai Motor Co. a anunţat luni că în următorii şase ani va investi 2.000 de miliarde de woni (1,8 miliarde de dolari) pentru a-şi
Românii care muncesc în alte state din Uniunea Europeană beneficiază de pensie în anumite condiţii pentru perioadele lucrate în străinătate &ndash
Când toată lumea se aştepta la veşti rele, O MARE COMPANIE românească SURPRINDE PE TOATĂ LUMEA cu anunţul făcut ACUM CÂTEVA MINUTE!Read full
Investitorul imobiliar Globalworth, controlat în proporţie de 42,1% de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a semnat în decembrie anul trecut un memorandum de
Producătorul de energie electrică Nuclearelectrica a obţinut în 2014 un profit net în valoare de 137 milioane lei, în scădere de trei ori (cu 68%) faţă
ArcelorMittal Galaţi a decis să investească într-o linie de produse prevopsite care urmează să fie complet funcţională la mijlocul anului 2016.Read full
Incidentele de securitate cibernetică au produs pagube de 2,7 miliarde de dolari la nivel global, în 2014, cu 34% mai mult decât în anul precedent, se arată într-o
Eximtur a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro, în crestere cu 9% față de 2013. Din această sumă, 63% a fost dată de
Firma Globalworth, controlată de Ioannis Papalekas, avea la sfârşitul anului trecut un portofoliu imobiliar în România, evaluat la circa 600 milioane euro, excluzând
Dezvoltatorul imobiliar Opus Land a vândut unui investitor un pachet de 32 de locuinţe în complexul Cosmopolis din Ştefăneşti, tranzacţie de circa un milion de
Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a anunţat, luni, că se lucrează la un proiect prin care, în cadrul EximBank, să se creeze o bancă de dezvoltare care
Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în creştere cu 0,51%, la cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani şi jumătate, după anunţul privind
Un investitor a plătit aproximativ un milion de euro pe un pachet format din 32 de studiouri duble în cadrul ansamblului rezidenţial Cosmopolis, din Ştefăneştii de Jos
Fibra de carbon a devenit materialul preferat pentru cele mai performante biciclete de competiții sau de stradă. Iar veleitățile acestui material au permis crearea unor capodopere
- Patru învingători în bătălia pieței auto, ediția 2014
- De ce ofensiva smartwatch nu va afecta producătorii de ceasuri exclusiviste
- Cea mai mare veste pentru cine are RATE LA BANCĂ
- Piaţa de electro-retail a depășit 2 miliarde euro în 2014
- Alro a înregistrat profit operațional, însă pierderile nete ajustate s-au adâncit până la 141 mil. lei anul trecut
- Incidentele de securitate cibernetică au produs pagube de 2,7 miliarde de dolari la nivel global
- BULGARII vor să IASĂ din NATO
- Viteza digitalizării obligă firmele să facă schimbări rapide
- Rabla 2015: start în luna martie, eco-bonus de t4rei ori mai mare
- Nuclearelectrica a avut anul trecut venituri în scădere cu 12% şi un profit de trei ori mai mic


