Envogue Residence: Investiții de peste 17 milioane de euro în construcții și sisteme de siguranță antiincendiu și antiseismice

Dezvoltatorul Envogue Residence și-a propus încă de la demararea construcțiilor să clădească unul dintre cele mai sigure ansambluri rezidențiale din București, punând accent pe sistemele de siguranță antiincendiu și desfumare, cuprinzând peste 100 detectoare fum, 70 hidranți interior, 4 hidranti exterior, desfumari SAS și multiple perdele de protectie la foc și fum.

Envogue Residence își consolidează prezența pe piața de Real Estate din România și în piața ansamblurilor rezidențiale din Sectorul 6 al Bucureștiului dezvoltând un proiect rezidențial destinat segmentelor medium și medium-high din zona Militari, având ca localizare Bulevardul Iuliu Maniu 586-590.

“Proiectul nostru este dezvoltat în 4 Faze ale construcției, dintre care două sunt finalizate, iar următoarele două sunt în constructie, urmând să fie date în folosință începând cu luna Decembrie și respectiv luna Iunie 2021. Punem accent pe calitatea construcției și pe siguranța locatarilor, astfel încât am investit peste 17 milioane de euro pentru a ne asigura că avem o construcție de cea mai bună calitate. În materie de siguranță, am investit și ne-am concentrat foarte mult pe sistemele antiseism și antiincendiu. Putem spune că avem unul dintre cele mai sigure ansambluri rezidențiale din București!”, a declarat dezvoltatorul Envogue Residence.

Proiectul Envogue Residence este situat în zona Militari, pe bulevardul Iuliu Maniu, o zona aflată în curs de dezvoltare și cu un potențial imens ca investiție pentru actualii și viitorii proprietari de apartamente.

Dezvoltatorii Envogue Residence pun accent pe echilibrul foarte bun între localizare, calitatea construcției și prețul apartamentelor. De asemenea, acestia au in plan dezvoltarea in imediata apropiere a ansamblului rzsidential si a unei cladiri de birouri, care va avea o suprafata de peste 10.000 mp.

“Punem accent pe calitatea construcției, dar și pe compartimentări ideale pentru familii, astfel încât locatarii să se bucure de spații luminoase, generoase și confortabile. Terasele mari reprezintă de asemenea un plus. Am investit și ne-am concentrat foarte mult și asupra parcărilor, având o parcare de peste 5.600 mp, întrucât pentru noi confortul și siguranța viitorilor locatari înseamnă totul.”, a mai adăugat dezvoltatorul Envogue Residence.

Envogue Residence este dezvoltat în 4 etape și cuprinde peste 484 de apartamente și 580 de locuri de parcare.

Cele 484 de locuințe cuprind garsoniere cu bucătărie închisă, studiouri cu 2 camere și bucătărie deschisă, apartamente cu 2 și 3 camere cu bucătărie închisă; cu suprafețe utile între 35.30 mp – 85 mp și prețuri între 35.300 Euro și 82.900 Euro.

Peste 50% din imobilele din Envogue Residence au fost deja contractate.

Envogue Residence Iuliu Maniu este cel de-al cincilea proiect rezidențial de anvergură al dezvoltatorului, acesta având o experiență de peste 7 ani în dezvoltarea de ansambluri rezidențiale și își propune să se extindă și în alte zone ale municipiului București.

Pentru mai multe detalii despre ansamblu și ofertă, accesați site-ul Envogue Residence: www.envogueresidence.ro

Pentru mai multe detalii media despre Envogue Residence:

0722 623 884
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.