Programul „Casa eficientă energetic”: 15.000 de euro pentru creșterea eficienței energetice

Românii care dețin case vor putea beneficia de o primă energetică de cel mult 70.000 de lei (15.000 de euro), pentru a investi în eficientizarea energetică a locuinței respective, prin Programul Casa Eficientă Energetic.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin de Ministru pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, pentru persoane fizice.

"Cei care aplică la programul Casa Eficientă Energetic pot opta pentru sisteme de termoizolație, centrale în condensatie, eficiente energetic, ferestre izolante, panouri solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, robineți și conducte noi și alte echipamente care îmbunătățesc eficiența energetică a casei.

Țintim reducerea pierderilor de energie din casele oamenilor de la 40% până la peste 60%, în funcție de nivelul finanțării. Aceasta ar înseamna o scădere automată a facturilor locuințelor în care vor avea loc aceste investiții. Gândiți-vă că o casă care nu e bine izolată poate avea pierderi de până la 30% doar prin pereții exteriori. La acestea se adaugă și pierderi de până la 25% prin geamuri și până la 25% prin acoperiș”, a declarat ministrul Mediului, Costel Alexe.

 

Citește întreaga știre pe Imopedia.ro: CLICK AICI