fbpx

Cea mai bogata oferta de locuinte a anului

Cea mai bogată ofertă a locuinţe a anului, la TNI, ediţia de primăvară

Târgul Naţional Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, de la începutul anului până acum. Mii de locuinţe sunt scoase fie la vânzare, fie la închiriere, la standurile expozanţilor. De asemenea, este acoperită atât nevoia clienţilor din Bucureşti, cât şi a celor din ţară. Toate ofertele pot fi analizate începând de azi şi până duminică, în locaţia tradiţională deja pentru TNI: sala Unirea de la Palatul Parlamentului.

Târgul Naţional Imobiliar a adunat, în acest sfârşit de săptămână, atât proiectele deja cunoscute publicului, cât şi considerabil de multe nume noi, proiecte anunţate în premieră cu ocazia evenimentului. De remarcat este numărul important de ansambluri rezidenţiale noi construite după standardele impuse de criză: suprafeţe nu foarte generoase, dar preţuri accesibile unei largi categorii de clienţi. Un exemplu elocvent îl reprezintă apartamentele cu două camere, la preţul de 53.000 euro, situate în zona Plevnei din Capitală.

„Apartamente Rădăcini este un ansamblu croit după programul Prima Casă, care respectă toate cerinţele cumpărătorilor de pe acest segment de piaţă: două camere, cu suprafeţe utile de 40-50 mp, în zonă centrală, care dispune de toată infrastructura urbană: lângă un hipermarket, cu staţii de autobuz la scară, foarte aproape de metrou şi de două parcuri mari ale Capitalei: Parcul Operei şi Cişmigiu. În cazul în care ai nevoie de asistenţă medicală de urgenţă, la un colţ de stradă se află un spital de stat, Witing, iar la altul - un centru medical privat. Ca să nu mai vorbim de numeroasele grădiniţe şi şcoli de stat şi private, existente în imediata apropiere”, spune Alexandru Petrescu, reprezentantul proiectului, care este prezentat în premieră la TNI.

Bonusuri si discounturi la TNI

Avand ca principala motivatie oferirea de locuinte la un nivel calitativ ridicat si la preturi avantajoase, cartierul rezidential Hystria Residence oferă viitorilor clienti posibilitatea de a locui într-o zona dotata cu toate utilitatile necesare si amplasata in mijlocul naturii.

Pozitionat in Corbeanca, in vecinatatea lacului si a padurii, la doar 25 de Km de centrul Bucurestiului, intr-un loc ferit de aglomeratia urbana, proiectul ofera potentialilor cumparatori conditii deosebite de locuit, finisaje de cea mai buna calitate, teren generos alocat fiecarei case, stil arhitectural care pune in valoare fiecare vila oferindu-i personalitate si distinctive.

Proiectul Hystria Residence întins pe o suprafaţă de aproximativ 30 hectare nu va fi însă o simplă înşiruire de case. Conceptul unitar al acestuia include, pe lângă dezvoltarea sectorului rezidenţial, şi realizarea unor zone de agrement şi servicii, compuse din:

• drumuri si trotuare amenajate;

• iluminat stradal;

• cresa, gradinita si scoala;

• farmacie si centru medical;

• parcuri, terenuri de joaca pentru copii;

• sala de aerobic, fitness şi forta;

• terenuri de tenis si polisportive;

• motel, restaurant si spa;

• centru administrativ ce va asigura paza si intretinerea in totalitate a cartierului;

• supermatket.

Pe langa avantajul realizat de zona deosebita, proiectul ofera viitorilor proprietari si preturi scazute. Astfel, acestia pot beneficia de o casa la preturi comparabile cu cele ale apartamentelor din Bucuresti, venind în întampinarea tuturor persoanelor ce cauta o alternativa la agitatia si poluarea orasului.

Vilele pornesc de la 73 500 EURO (TVA inclus) si sunt de cinci tipuri: Vile Multiplex – Tip A, Vile Duplex – Tip B1 si B2 precum si Vile Individuale – Tip C1 si C2, acestea variind in functie de suprafata construita, planuri de arhitectura si finisajele executate. Suprafetele de teren aferente acestor imobile sunt cuprinse intre 168 si 500 mp/lot, sau cu suprafete mai mari in cazul in care se solicita acest lucru.

Fiecare vila este formta din parter si etaj. Vilele sunt predate la cheie (contin inclusiv finisajele exterioare si interioare) si beneficiaza de toate utilitatile necesare (apa, canalizare, gaz, curent electric, etc). Suplimentar exista posibilatatea racordarii locuintei la reteaua de fibra optiva existenta in ansamblu.

Cei care semneaza antecontractul de vanzare - cumparare pana la 31.05.2012 beneficiaza de preturile promotionale si de bonusurile oferite in aceasta perioada.

 

Bonusuri la TNI – Mai 2012:

• Discount de 3 500 EURO (TVA inclus) la vilele Tip A. Reducere de pret, de la 73 500 EURO (TVA inclus) la 70 000 EURO (TVA inclus);

• Baile complet utilate (lavoar, cadita de dus, cada, bateriile aferente, vas WC, etc.);

• Pentru fiecare unitate locativa va fi dotata cu 2 locuri de parcare amenajate;

Modalitatea de plata poate fi personalizata in functie de solicitarile clientului.

 

Divers Credit la TNI

TARGUL NATIONAL IMOBILIAR – UN EVENIMENT GRANDIOS !

Peste 86 de expozanti vor fi prezenti la prima editie din acest an a TNI – Targul National Imobiliar. Se vor lansa noi proiecte rezidentiale iar dezvoltatorii vor oferi discounturi serioase. Norocosii cumparatori vor economisi peste 5000 euro : Sun Residence 3 ofera clientilor un discount de 8000 de euro pentru achizitia unui apartament cu 3 camere iar Best Residence ofera la achizitia unui apartament cu 2 camere o reducere de 6000 euro.

Aceste doua ansambluri rezidentiale se afla in portofoliul Divers Imobiliare, divizia de imobiliare a companiei de consultanta financiara DIVERS CREDIT (finantare consultanta imobiliare).

Cele mai bune oferte le vom gasi impreuna, in perioada 25-27 mai 2012 la Palatul Parlamentului, Sala Unirea. Accesul se face pe cea de a doua poarta din partea stanga a Palatului Parlamentului pe sensul de urcare catre Hotel Marriott.

Va asteptam cu drag la Targul National Imobiliar !

 

Oferta Greenfield la TNI 2012: apartamente mai ieftine decat fructele de sezon

Greenfield Residence vine la Targul National Imobiliar (TNI) 2012, din 25-27 mai, cu preturi speciale la toate categoriile de apartamente si un nou sistem de negocieri personalizate pentru clientii dispusi sa achite integral locuintele dorite.

Reprezentantii Greenfield le propun vizitatorilor care vor trece pragul targului in cele 3 zile, o noua viziune asupra pretului in imobiliare – pretul/ kg!

“Interactiunile noastre cu clientii actuali si potentiali din ultimele luni, ne infatiseaza un consumator pentru care nevoia de locuire este una reala, un consumator dornic sa achizitioneze, dar derutat de toate zvonurile care invaluie piata imobiliara la momentul actual.

Provocarea momentului pentru noi este aceea de a veni cu preturi accesibile si de a le demonstra rentabilitatea ofertelor noastre clientilor care nu mai reusesc sa vada imaginea de ansamblu in toata aceasta incertitudine a evolutiei pietei. Cel mai simplu mod de a demonstra acest lucru este acela de a compara banii pe care clientul trebuie sa-i scoata din buzunar pentru achizitia unui bun de folosinta indelungata, cum este locuinta, cu banii pe care ii plateste zi de zi pe produse de uz cotidian, produse pe care oricine si le poate permite” a declarat Loredana Rosu, Brand Manager Greenfield Residence.

Senior Residence la TNI

Senior Residence Otopeni este amplasat chiar in orasul Otopeni ceea ce face ca acesul sa fie unul excelent avand in vedere amplasamentul ideal ales de dezvoltatorul proiectului. Distanta mica fata de D.N.1, punctele de interes major sau fata de centrul orasului urca acest proiect pe loc fruntas in topul imobilelor rezidentiale din Zona de Nord.

Arhitectura imobilului , compartimentarea spatiilor locative, spatiile oferite spre vanzare, functionalitatea foarte buna a intregului proiect, modul excelent de finisare a apartamentelor, gradul sporit de confort, siguranta si liniste, sunt numai cateva din criteriile care pot conferi acestui imobil avantaje reale.

Senior Residence reprezinta un proiect imobiliar extrem de bine conceput, care ofera spre vanzare garsoniere si apartamente cu 2 si 3 camere in imobil cu regim de inaltime de P+2+M, spatioase, finisate complet si dotate. Inca de la inceput proiectul a fost conceput si dezvoltat sa ofere rezidentilor sai posibilitatea de a locui intr-un imobil nou, atent construit, respectand in tocmai noile norme cu privire la siguranta constructiilor.

SUDINVEST la TNI

Se lanseaza Sudinvest Residence la TNI

Imobilul dezvoltat de catre o societate de investitii imobiliare in zona de sud a Capitalei, deoarece proiectul are un regim de inaltime parter + 3 etaje si care vor genera un numar total de 16 unitati locative ce vor dispune de o serie de facilitati in cadrul imobilului.

Sudinvest Residence este amplasat chiar la granita dintre Berceni - sector 4 si Popesti , pe str.Amurgului, ceea ce face ca acesul sa fie unul excelent avand in vedere amplasamentul ideal ales de dezvoltatorul proiectului. Distanta mica fata de metrou, punctele de interes major sau fata de centrul orasului urca acest proiect pe loc fruntas in topul imobilelor rezidentiale din Zona de Sud.

New City Residence la TNI

New City Residence iti ofera siguranta pentru întreaga familie, intimitate si confort maxim. Aici le poti asigura copiilor tai o viata intr-un mediu lipsit de poluare si ferit de pericolele orasului.Cu o vasta experienta in domeniul constructiilor, New City Residence vine cu multe oferte imbatabile pe piata constructorilor din Romania! Cu materiale de prima clasa, personal calificat si oameni de conducere flexibili , New City Residence va garanteaza ca raportul calitate / pret (de la 850 E/Mp) este de departe cel mai bun de pe piata !

Ne propunem sa venim in ajutorul dumneavoastra cu locuinte pentru toate buzunarele dar si pentru toate gusturile. Din vasta experienta pe care o avem, am invatat ca satisfacerea clientului este prioritara in afaceri si tocmai de aceea ne dorim sa fiti cu adevarat multumiti !

Studio Art Construct la TNI

Studio Art Construct – Arta de a proiecta.

Biroul de arhitectura Studio Art Construct ofera servicii de proiectare, design și execuție, decorare apartamente, vile, birouri, magazine, cafenele, cluburi si restaurante pentu ca tu sa te poti bucura de un ambient prsonalizat, in tendinte contemporane. Cele mai noi solutii de proiectare stau la dispozitia ta prin intermediul unei echipe de arhitecți, urbanisti si ingineri, experți în proiectare, design interior și artă decorativă, mereu pregatiti pentru a te ajuta in alegerea eficienta a materialelor si compozitiilor ideale pentru nevoile si dorintele tale! Pe tot parcursul implementarii proiectului vei fi consiliat pentru a te putea decide mai usor asupra tuturor aspectelor pe care le presupune realizarea unui proiect. Ne face placere sa te ajutam, de aceea consilierea este gratuita!

Pentru a nu fii nevoie sa te deplasezi, putem veni chiar la tine acasa pentru a face o evaluare chiar la fata locului. Preturile oferite de noi sunt adaptate atat nevoilor tale, dar si vremurilor pe care le traim.

Contacteaza-ne si beneficiaza acum de o experienta profesionista.

Gala Agentului Imobiliar

Gala Agentului Imobiliar, un eveniment marca IMOPEDIA.ro, va reuni cele mai importante personalităţi ale municipiului Bucureşti, în data de 15 mai, la hotel Intercontinental, pentru a dezbate principalele subiecte din domeniul imobiliar.

Evenimentul va propune tuturor specialiştilor din real estate un transfer substanţial de know-how şi informaţii de ultimă oră, avându-l alături şi pe Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, ce va defini principalul moment al programului de dimineaţă, începând cu ora 10 AM.

Cea de a treia ediţie a Zilei Agentului Imobiliar vine astfel în întâmpinarea nevoilor agenţilor imobiliari, constituindu-se în fiecare an ca un eveniment puternic care să reunească cei mai importanţi jucători de pe piaţă şi din afara ei şi să devină punct de reper esenţial în agenda oricărui activ în domeniul de real estate.

„Ziua Agentului Imobiliar a devenit un eveniment de referinţă pentru piaţa imobiliară bucureşteană. Este un moment perfect pentru a afla tot ce este nou în zona imobiliară, totodată este un prilej foarte bun de te întâlni cu toţi actorii imobiliari importanţi. Ne-am propus încă de la prima ediţie să facem un spectacol din celebrarea Zilei Agentului Imobiliar şi am reuşit până acum. IMOPEDIA.ro crede în valoarea pe care o aduce un agent imobiliar unui tranzacţii. Am decis să decretăm o zi specială a agentului imobiliar pentru că IMOPEDIA.ro este singurul portal care susţine exclusiv agentul imobiliar şi care încurajează tranzacţiile încheiate prin agenţiile imobiliare.” spune Răzvan Muntean, General Manager IMOPEDIA.ro.

Apartamente Radacini lansat la TNI

Apartamente Radacini, din zona centrală a Capitalei, în premieră la un târg imobiliar

La TNI se lansează ansamblul Apartamente Radacini, promovat în exclusivitate de compania imobiliară ESOP Consulting. „Apartamente Radacini este printre puţinele proiecte imobiliare finalizate din zona centrală a Capitalei, care are şi alte trei mari avantaje: preţul accesibil, o calitate superioară a construcţiei şi locuri suficiente de parcare”, declară Alexandru Petrescu, manager al companiei imobiliare ESOP Consulting.

Situat în zona Plevnei, pe bulevardul ce leagă Carrefour Orhideea şi Parcul Operei, Apartamente Radacini se prezintă la TNI cu apartamente de două camere, la cheie, care se încadrează în programul PRIMA CASĂ, cu preţuri de la 53.000 euro, inclusiv TVA, în cazul celor situate la parter şi până la 61.931 euro-67.093 euro, inclusiv TVA, la etajele superioare. Pentru apartamentele mari, de trei camere, tip penthouse, preţurile ajung la 265.000 euro, inclusiv TVA.

Abonare Newsletter - acces la ultimele stiri si oferte imobiliare si lista de expozanti TNI